2016-12-11 16:01

DEZVALUIRI


Oprescu a plătit toată mizeria

 |  21:00
Oprescu a plătit toată mizeria

La o lună după ce primarul Sorin Oprescu dădea asigurări că nu va fi nici cea mai mică problemă cu gazonul de pe Naţional Arena, UEFA ne-a anunţat că meciul Steaua - Schalke 04 va fi amânat până când se va remedia situaţia. Câmpul de cartofi inaugurat cu mare fast de autorităţi va fi schimbat de o firmă olandeză cu un gazon de 5 stele. Deşi a negat că ar fi plătit gazonul, edilul a fost dat în vileag de consilieri, care au anunţat că lucrarea a fost plătită integral chiar dacă recepţia nu a fost făcută.

Ieri-dimineaţă, consultantul UEFA pe probleme de gazoane, Richard Hayden, un specialist olandez, şefii FRF şi oficiali ai cluburilor au inspectat gazonul în încercarea de a găsi o soluţie pentru remedierea problemei. Proprietarul, Primăria Bucureşti, şi-a declinat orice responsabilitate în condiţiile în care s-au plătit 234 de milioane de euro pentru stadion. După aproximativ opt ore de discuţii, s-a ajuns la concluzia că meciul de pe 15 septembrie nu se va putea juca pe actualul gazon, iar lucrările de înlocuire vor dura minimum zece zile.

“Atât Hayden,  cât şi olandezul ne-au transmis că terenul este compromis. Nu se mai poate face nimic cu el. Trebuie schimbat. Mâine (n.r., azi) sau cel târziu luni vor debuta lucrările”, au precizat federalii. Conform acestora, lucrările trebuie să înceapă urgent, imediat ce constructorul, Primăria şi firmele specializate vor ajunge la un acord. Un preţ estimativ este de aproximativ 350.000 de euro.  Astfel, într-un caz fericit, terenul va fi bun de joc pe 21 septembrie. Steaua a ajuns la un acord cu Schalke 04 pentru amânarea partidei cu 6 zile, primind un răspuns şi din partea UEFA, acolo unde Mircea Sandu ocupă o poziţie de conducere, evitându-se astfel o ruşine naţională.

Chiar dacă primarul Sorin Oprescu susţinea că nu s-a plătit nici un ban pentru câmpul arat de 80.000 de euro, consilierii locali au afirmat că lucrarea a fost achitată integral, deci inclusiv gazonul firmei lui Adrian Oprişan. Oficialii primăriei au evitat să discute cu reporterii „Puterea” pe acest subiect. „Vă rugăm contactaţi Biroul de presă dacă aveţi nevoie de informaţii”, ne-au spus aceştia. În schimb, Biroul de presă nu ne-a oferit nici un răspuns la încercările repetate pentru a afla situaţia exactă de la stadion.

UEFA va superviza lucrările

Cel mai bun specialist în gazon din lume, Richard Hayden, va continua să-i ajute cu sfaturi pe oficialii români. Acesta s-a ocupat în trecut de terenurile de la CM 2010, dar şi de cele pentru turneul final al Campionatului European din 2012. În discuţiile matinale, a transmis că nu vrea să îşi asume nici un risc, pentru că terenul actual are mari probleme şi de aceea trebuie amânată data următorului meci. “El va superviza în continuare totul pentru a nu se face lucrări de mântuială. Cel mai probabil, olandezul se va ocupa de scoatarea actualului gazon şi înlocuirea lui cu unul potrivit”, au afirmat oficialii FRF.

Scu halucinantă a lui Oprişan

Patronul firmei Gama Verde, Adrian Oprişan, susţine că nu are nici o vină, deoarece gazonul era gata doar pentru meciul cu Argentina, programat iniţial pe 10 august, şi nu a garantat pentru cel cu Franţa. "Suprafaţa de joc a fost pregătită în mod expres pentru partida România - Argentina. Dacă s-ar fi jucat această partidă, ea s-ar fi desfăşurat în condiţii optime pentru simplul motiv că rulourile cu gazon erau montate de circa zece zile. Pentru că gazonul avea atunci trei centimetri, se preta perfect şi a fost ales special pentru a putea juca o partidă după zece zile de la montarea rulourilor. Astfel de rulouri se montează pe toate stadioanele mari din lume", a declarat Adrian Oprişan, fratele preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. Acesta a adăugat că problemele au apărut din cauza efectului de seră creată în interiorul stadionului, iar gazonul nu s-a putut prinde în straturi.

S-a folosit o combinaţie nefericită de iarbă

Specialiştii în gazoncontactaţi de “Puterea” susţin că firma Gama Verde a combinat două soiuri de iarbă pentru Naţional Arena, iar unul dintre ele, lolium perene, mult mai ieftin şi considerat de calitatea a doua, are mari probleme atunci când întâlneşte un climat precum cel de la Bucureşti. “Acolo a fost problema la lolium din câte am aflat. De asta nu s-a prins deloc iarba. În plus, şi substraturile nu au fost făcute în cel mai profesionist mod”, ne-au spus aceştia.

O toamnă plină

Noul gazon va trebui să reziste minimum trei luni, deoarece în această toamnă, echipele româneşti se vor îngrămădi să joace pe Naţional Arena. Steaua, Oţelul, Rapid şi naţionala tricoloră îşi vor disputa aici partidele de pe teren propriu. Până pe data de 14 decembrie, nu mai puţin de zece partide se vor disputa pe arena de 234 de milioane de euro. “E posibil să nu reziste nici aşa din cauza numărului mare de jocuri”, au avertizat oamenii din fotbal.

21 septembrie: Steaua - Schalke 04

27 septembrie: Oţelul Galaţi - Benfica Lisabona

29 septembrie: Rapid - PSV Eindhoven

7 octombrie: România - Belarus

10 octombrie: Oţelul Galaţi - Manchester United

20 octombrie: Rapid - Legia Varşovia

3 noiembrie: Steaua - Maccabi Haifa

22 noiembrie: Oţelul Galaţi - FC Basel

30 noiembrie: Rapid - Hapoel Tel-Aviv

14 decembrie: Steaua - AEK Larnaca.

În Germania s-a lăsat cu arestări din cauza Allianz Arena

În 2005, un scandal imens a izbucnit în Germania după ce s-a descoperit că reprezentanţii firmei Alpine Bau au oferit mită ca să câştige licitaţia pentru Allianz Arena, un stadion care a costat aproximativ 300 de milioane de euro, bani asiguraţi în mare parte de autorităţi.

La fel ca şi pe Naţional Arena, costurile au crescut în timpul lucrărilor. Atunci, procurorii au descoperit că unul dintre membrii Comitetului Federal pentru Allianz Arena, Karl-Heinz Wildmoser junior, a încasat o şpagă de 2,8 milioane de euro pentru ca Alpine Bau să câştige licitaţia, iar un an mai târziu, pe 13 mai 2006, a fost condamnat la închisoare pentru patru ani şi şase luni pe motiv de abuz în serviciu, cu infracţiunea de corupţie pentru fapte de comerţ. Infracţiunea s-ar fi comis în perioada 2001-2002, la scurt timp după ce a atribuit firmei respective contractul de construcţie.

De asemenea, Dietmar Aluta-Oltyan, şeful consorţiului, care şi-a recunoscut vina, a fost nevoit să achite o amendă de 1,8 milioane de euro şi a primit doi ani de închisoare cu suspendare. “Îmi asum consecinţele faptelor mele”, a fost reacţia oficialului.

Şi în România firma respectivă a stârnit numeroase controverse, directorii din România, Agnes Kovacs şi Szabo Lazslo, fiind trimişi în judecată în ultimul an pentru dare de mită. Chiar şi aşa, în acest moment austriecii se ocupă de construirea Stadionului „Ilie Oană” din Ploieşti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-05-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

HERACLITICUL 201
08 Sep 2011

Multumesc mult pentru informatii foarte interesante si la obiect...fara ura si partinire asa cum mi-a fost dat sa constat in noua campanie politica pentru daramarea primarului S.Oprescu;nu sunt fan dar este strigator sa vezi cum ”GASITORULUI” CADAVRULUI ELODIEI dupa aproape 4 ani de cautari si investigatii de presa i se alatura multi rozatori de oameni ce reusesc sa fie cu totul altfel decat politicienii de varf ai puterii...FELICITARI... SI SPER SA MAI CITESC SI IN VIITOR DESPRE PEDEPSIREA AFACERISTILOR CE TOARNA APA-N VIN PRECUM S-AINTAMPLAT CU CEI DIN GERMANIA ORI LA NOI...DAR LA NIVELUL GAINARILOR.
TEODOR
09 Sep 2011

Si de ce ma rog Steaua,Rapid sau Otelul Galati nu au stadioane proprii?Se invart bani multi in fotbalul romanesc!Sa-si faca stadioane,nu sa vina la Sorin Oprescu cu tot felul de pretentii!Care a fost contributia FRF sau a Ligii lui Mitica la construirea Arenei Nationale?Zero barat!!!
ZIGZAG
09 Sep 2011

pai nu oprescu inaugura acu vreo luna stadionul de parca era proiectul lui? acest oprescu si a aratat competenta.de acu tre sa si faca loc spre puscarie .
ZIGZAG
09 Sep 2011

sa pui gazon cu firma fratelui baronului psd oprisan ce reprezinta?mai ales ca acelas oprisan a mai facut Romania de ras si in 2003 la meciul cu danemarca?"independentul" oprescu e de fapt butonul bunicutei ilici si a camarilei usl
VARANGA53
09 Sep 2011

Nu intelegeti ca a fost sarcina de partid ca montarea gazonului sa fie data lui Oprisan?Oprescu(care e doctor in spagi)nu a parasit decat de fatada PSD-ul,asa ca , s-a conformat ordinului!

Adauga un comentariu

Random image