2017-10-23 07:28


UPDATE. Preot înjunghiat mortal în biserică la Focșani

 |  11:30
UPDATE. Preot înjunghiat mortal în biserică la Focșani

UPDATE, ora 13.50. Preotul ucis la Focşani era socrul liderului sindical Vasile Marica.

UPDATE, ora 13.43: Şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, a dispus trimiterea la Focşani a unei echipe de ofiţeri specialişti din cadrul Serviciul Omoruri - Direcţia de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit IGPR la Focşani va merge şi şeful Serviciului Omoruri din Poliţia Română însoţit de un ofiţer specialist. Criminaliştii vor acorda sprijin de specialitate atât poliţiştilor din Vrancea, pentru valorificarea urmelor ridicate de la faţa locului, dar şi procurorului criminalist care coordonează ancheta, în vederea identificării principalului suspect în cazul preotului ucis în această dimineaţă în biserica 'Sfântul Ioan Botezătorul' din Focşani.

UPDATE, ora 13.35: Tudor Mihai este numele preotului paroh de la Biserica 'Sfântul Ioan Botezătorul' care a fost înjunghiat mortal sâmbătă dimineaţă în biserica în care slujea.

Vestea că preotul a fost înjunghiat mortal i-a impresionat pe focşăneni care au venit în număr mare în Piaţa Unirii, acolo unde este amplasată biserica.

Femeia care vinde lumânări la biserică, Fănica Manea a relatat, pentru Agerpres, că în jurul orei 10,30 a intrat în lăcaşul de cult un bărbat îmbrăcat în negru care a cerut o lumânare, după care a mers la preot. 'Nu s-a rugat nici o clipă. A mers la preot şi i-a cerut explicaţii cu privire la citate din Biblie. Apoi l-a înjunghiat şi a fugit', a spus femeia.

'Este îngrijorător că cel care a comis fapta umblă în libertate. Focşani este un oraş liniştit, nu există clanuri şi lume interlopă. Doar un nebun a făcut aşa ceva. Sper ca în câteva ore să fie prins', a spus președintele CJ Vrancea, Marian Oprişan

UPDATE, ora 11.35: Preotul nu a supraviețuit, în ciuda eforturilor disperate de resuscitare ale medicilor veniți la fața locului.

UPDATE, ora 11.29: După ce a fost înjungiat în torcare, preotul a avut totuși puterea să iasă din biserică pentru a cere ajutor. Imediat, o ambulanţă a ajuns la faţa locului, iar medicii încearcă să-i salveze viaţa. "Preotul este în stop cardio-respirator. Se încearcă manevrele de resuscitare cardio-pulmonare. Preotul a fost înjunghiat o singură dată. Are o plagă în torace", a declarat pentru RTV Vitalie Beţişor, medic la Ambulanţa Vrancea.

Un preot al unei biserici din centrul orașului Focșani a fost înjunghiat de un bărbat chiar în locașul sfânt. Agresorul l-a întrebat inițial pe preot despre niște versete din Biblie, însă ulterior a scos cuţitul şi l-a înjunghiat pe acesta din urmă.

Imediat după comiterea faptei, atacatorul a fugit.

Martorii atacului au fost două persoane, care au dat declaraţii poliţiei despre cele întâmplate, conform RTV.net.

Vom reveni cu amănunte!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-12-23

TAGURI: preot, injunghiat, biserica, focsani



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri