2017-11-23 02:02


Vasile Dâncu A DECIS să vorbească: Ce s-a întâmplat acasă la Oprea în noaptea alegerilor

 |  21:28
Vasile Dâncu  A DECIS să vorbească: Ce s-a întâmplat acasă la Oprea în noaptea alegerilor

Sociologul Vasile Dîncu consideră că o discuţie despre prezenţa sa la întâlnirea din casa fostului vicepremier Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009 "nu are sens", precizând că a fost acolo "la un prieten", scrie Agerpres.

"Eram profesor, m-am dus la un prieten. Despre asta să vorbim? De asta să vorbim noi la televizor? Cartea mea neagă tocmai chestiunea asta: să nu vorbim despre filosofia nimicului. Asta cred că n-are sens. Pur şi simplu cred că n-are sens această discuţie", a declarat Dîncu, prezent la lansarea cărţii sale "Politically Incorect". Întrebat despre sondajele de opinie, de exit-poll-urile care au circulat în acea zi, el a menţionat că scrie într-o carte despre acest lucru. 'Scriu într-o carte despre asta, o să public toate sondajele care s-au publicat atunci, în campanie, toată dinamica din primăvară până-n toamnă, ca să zic aşa (...) şi tot ce s-a întâmplat din perspectiva sociologică a ceea ce ştim noi ceilalţi. El a refuzat să se pronunţe în legătură cu aşa-zisa "fraudare a alegerilor". "Nu pot să mă pronunţ. N-are rost să spun lucruri de care ştie toată lumea", a spus Dîncu. Referindu-se la campania din 2009, sociologul a precizat că a lucrat la o carte consacrată acestui subiect. "Timp de vreo patru ani de zile am lucrat la o carte care se numea 'Războiul total al politicii; Despre campania din 2009'. Voiam să fie un exerciţiu pentru studenţii mei: teorie şi practică. Am adunat zeci de mii de pagini, transcripturi de emisiuni şi toate aceste lucruri, inclusiv marile contradicţii care au existat în timpul campaniei, despre fraudarea alegerilor şi despre toate celelalte lucruri şi am lăsat - la un moment dat erau atâta date, scrisesem câteva mii de pagini - acum m-am apucat din nou de proiect. O să-mi spun părerea în două trei luni într-o lucrare monumentală despre campania din 2009, campania electorală din punct de vedere sociologic şi despre ce s-a întâmplat atunci", a spus Dîncu. În opinia acestuia, "în strategia noastră generală, ar trebui să facem, de exemplu, comisii mai degrabă pentru riscurile viitoare pe care le are România în zona economică ori zona de securitate". "Să facem comisii despre riscul acesta al transformării noastre într-o ţară fără intelectuali sau o ţară fără medici, asta ar fi lucruri mult mai importante", a spus Dîncu. În opinia acestuia, comisia parlamentară dedicată alegerilor din 2009 are scopuri "care ţin mai mult de politică decât de ceea ce-ar avea nevoie societatea în acest moment". "Dar Parlamentul este suveran şi mi se pare că el poate să facă ceea ce consideră în acest sens. S-ar putea să aibă semnificaţie, dar nu ştiu ce rezultate poate avea. Că de semnificaţie ar putea să fie importantă din punct de vedere politic, dar nu ştiu dacă vor putea să aibă rezultate după ce nu mai există alte elemente", a încheiat Vasile Dîncu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-27

TAGURI: vasile dincu, alegeri 2009, comisie ancheta, casa oprea



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ELVETIANUL
27 Mai 2017

hmmm....deci caldararul Dancu s-a dus la o petrecere de famiglie..si a devenit filozof...iar Socrate s-a facut caldarar,Platon lingurar si Aristotel izmenar...Ba baieti -trailes bahtalo- adica "sa traiti bine" cu tovarasul vostru de golaneli...la brutarie cu voi Si nu pentru alegeri,asta e o diversiune ieftina,pentru furaciunile facute non-stop...ne-am saturat de hotzomani cu figuri
GOGU
27 Mai 2017

Si asta Coca a fost vicepremier....sau a fost pus acolo ptr a sabotat mai bine Si mai au tupeul sa mai apara si pe sticlă ! NESIMȚIRE TOTALA SI SFIDARE
GOGU
27 Mai 2017

Si asta cica a fost vicepremier....sau a fost pus acolo ptr a sabota mai bine Si mai au tupeul sa mai apara si pe sticlă ! NESIMȚIRE TOTALA SI SFIDARE
BULIBASA
27 Mai 2017

BAI CALDARARE ACOPERIT CU CARACTER INFECT FACI PARTE DIN GASCA DE GOLANI, TICALOSI SI BANDITI CARE AU CAPTURAT TARA DUPA 1989. E TIMPUL SA DATI SOCOTEALA PENTRU DISTRUGEREA AVUTIEI NATIONALE .....................POATE REVII LA MESERIA TA DE FACUT CEAOANE SI CAZANE ASA MAI POTI AVEA O SANSA
GGHAS
28 Mai 2017

Vaiii, daca vreti sa stiti adevarul, cumparati cartea si va veti lumina, filizofic vreau sa zic. Ce nesimtit, la fel ca Ilirscu, in spatele caruia se inghesuia sa fie vazut la televizor, in timpul revolutiei, scrie carti pe care nu le citeste nimeni. Poate doare studentii sai, obligati sa raspunda la examene din acele carti. Maculatura degeaba, nepesedistul Dancu, la fel ca indepedentul Oprescu, incearca sa induca in eroare, sa manipuleze, sa indoctrineze, sa indobitoceasca ... mai pe romaneste. Hai sictir.
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova