2016-12-10 15:02

DEZVALUIRI


Victor Ponta, sex cu minore. AUDIO!

 |  21:00
Victor Ponta, sex cu minore. AUDIO!

Informaţia vine la trei ani de la deschiderea celebrului dosar legat de implicarea unor membri marcanţi ai PSD într-o reţea internaţională de prostituţie. Un martor-cheie din acel dosar, în persoana uneia dintre fetele interceptate atunci, face acum dezvăluiri care ar putea arunca în aer Opoziţia. Într-un interviu dat în exclusivitate ziarului „Puterea“, aceasta vorbeşte despre relaţia ei amoroasă cu Victor Ponta. La vremea respectivă (vara lui 2008) fata avea 17 ani şi era plătită pentru prestaţii atât de actualul lider PSD, cât şi de Robert Negoiţă, proprietarul lanţului hotelier unde s-ar fi consumat o parte dintre aceste întâlniri. Cel puţin acestea sunt declaraţiile fetei, pe care procurorii au considerat-o atunci victimă a traficului de persoane, dar pe care au “omis” să o mai audieze într-un cadru oficial.

Toată povestea a început în urmă cu aproape două săptămâni, când pe adresa ziarului „Puterea“ au venit o serie de materiale audio-video reprezentând mărturiile acestei fete. Evident că a apărut scenariul că cineva ar fi putut truca măcar o parte din aceste probe, pentru a lovi în principalul lider al Opoziţiei. Din acest motiv, o echipă de jurnalişti ai „Puterea“ s-a ocupat de documentarea amănunţită a acestui caz, în aşa fel încât acum putem să spunem cititorilor noştri următoarele: fata cu pricina chiar există, era minoră la momentul presupusei relaţii cu Victor Ponta, a fost interceptată în acel dosar şi vorbeşte în exclusivitate pentru un ziar din România despre cum au decurs întâlnirile sale cu greii din PSD. O primă parte a acestor interviuri puteţi găsi pe site-ul nostru, www.puterea.ro, sub forma unui fişier audio. Pentru a-i proteja identitatea acesteia din urmă, care între timp a renunţat la practicile reprobabile şi a încercat să-şi schimbe viaţa, o vom denumi în continuare Domnişoara X.

D-ra Xrelaţie cu Ponta, aventură cu Bănicioiu

Din confesiunile fetei cu pricina se trage concluzia că aceasta a avut nu doar o aventură cu Victor Ponta, ci chiar o relaţie. Şeful de la PSD i-ar fi fost prezentat de către Robert Negoiţă, cel care o cunoştea de mai multă vreme pe Domnişoara X. “Robert mi l-a prezentat ca fiind un anume Gabi, şoferul său. După câteva întâlniri mi-am dat seama că era altcineva dar am continuat prin a  vorbi cu el cu acelaşi prenume”.  Aceasta povesteşte că l-ar fi cunoscut pe Ponta la sfârşitul lunii iulie 2008, că ar fi avut relaţii sexuale, că ar fi plătit-o de fiecare dată cu 100 de euro şi că ar fi primit chiar cadou de la acesta un telefon mobil. Din punctul ei de vedere, între ei s-ar fi legat o relaţie.

Dar tot pe filiera proxeneţi-Robert Negoiţă ea a ajuns să cunoască şi alţi PSD-işti. Cu unul dintre aceştia, Nicolae Bănicioiu, s-ar fi întâlnit la Constanţa, în vara aceluiaşi an 2008, la un concurs de Miss TSD. Acesta din urmă ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Domnişoara X, însă nu a plătit acele favoruri. Pentru el nu a mai plătit nici Robert Negoiţă, fapt ce ar fi generat o serie de tensiuni pe această temă. În cele ce urmează găsiţi o parte a interviului dat de Domnişoara X, a cărui formă audio integralăapare pe www.puterea.ro.

Invitaţie la Parchet, făcută pierdută pe drum

Domnişoara X, personajul care povesteşte toate aceste amănunte intime legate de Victor Ponta, ne-a mai declarat că a primit şi o citaţie pentru a da declaraţii la Parchet. Însă de atunci, nimeni nu a mai căutat-o. Cum de mers la procurori i-a fost frică s-o facă, a ascuns citaţia departe de ochii familiei şi prietenilor şi a aşteptat. “Din fericire, nimeni nu mi-a mai zis să merg la declaraţii. Am bănuit că probabil s-a închis dosarul. Ceea ce vroiam eu era să nu mă afle colegii, părinţii, rudele. Îmi pare rău pentru ce am făcut şi sper să nu mai ajung vreodată să fac aşa ceva. Eram venită în Bucureşti, fără bani şi ceea ce-mi dădeau ei m-a ajutat”, povesteşte Domnişoara X.

Ceea ce nu ştia aceasta la vremea respectivă era că procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul au considerat-o victimă a traficului de persoane. Motivul: vârsta pe care aceasta o avea. La momentul în care ea susţinea că era plătită de Victor Ponta, Domnişoara X avea 17 ani şi câteva luni. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care nu ar fi putut pleca împreună cu el într-o vacanţă în Spania. Aceasta nu ar fi fost tratată ca un martor sau inculpat, ci ca o victimă a celor ce au abuzat de încrederea sa. În cazul lui Victor Ponta, dacă cele spuse de fată ar fi reale, încadrarea ar putea fi de la 3 la 15 ani. Motivul: sex cu un minor,  pentru care s-au plătit diverse sume de bani. Ziarul „Puterea“ vă prezintă astăzi un prim episod din acest scandal sexual, ce ar putea avea urmări majore în politica românească.

Top-modele şi fetiţe pentru partid

Scandalul damelor de companie livrate lui Robert Negoiţă de o aşa-zisă companie de modeling a izbucnit la mijlocul anului 2010, iar proxeneţii au ajuns în faţa judecătorilor în luna noiembrie a aceluiaşi an. În total, patru persoane au compărut în instanţă, aceştia fiind acuzaţi că au plasat peste 80 de fotomodele ca prostituate de lux în România, Italia sau Austria. Cei patru, Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu, au încasat de pe urma serviciilor oferite de fete peste 100.000 de euro. În dosar apare ca martor, respectiv client al fetelor, şi Robert Negoiţă, patronul celui mai luxos hotel din România, Rin Grand Hotel. Totodată, DIICOT consemnează faptul că „inculpatul Costan Relu Cornel este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin, cu reprezentanţii legali ai Casino Queen, cu Nuredin Beinur, Pantelis Kalliagkas, Munteanu Florin (de la radio SKY) şi poate chiar şi cu reprezentanţii TVR 2, Răzvan Nicolescu - director general - şi Ştefan Stănescu - producător de emisiuni”, cu toţii bănuiţi a fi întreţinut relaţii cu fetele livrate de agenţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-04-01

Mai multe imagini:
Victor Ponta, sex cu minore. AUDIO!
zoom

TAGURI: victor ponta, robert negoita



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

O DIVERSIUNE.
24 Noi 2011

O mizerie marca Gusa. Mai greu de inteles este implicarea celor de la "Puterea" in jocul lui Geoana si al echipei sale de zgomote.
ELENA
24 Noi 2011

Ma cheama Elena si am inceput relatia cu Basescu la 12 ani. Facea sex cu mine pe fata, pe spate, pe burta. Depun oricand marturie. Am ajuns sa conduc Ministerul Turismului pentru ca nu l-am acuzat de viol. Surioara mea mai mica, Domnisoara X, i-a cerut lui Victor Ponta sa ajunga si ea macar ministra Vuitton pentru o partida de sex. Pentru ca nu a reusit acum face scandal. Dar nu va primi nici sex nici minister.
LK
24 Noi 2011

hai ma vezi de treaba mai ziarule... e o murdarie ..se vede de la o posta.. mi se falfaie de ponta si toti puliticienii ,dar e o facatura ordinara... vedeti-va ma de treaba ca sunteti penibili... ziaru lu vanghelie...
PAUL
24 Noi 2011

Din moment ce nu are nimic cu care sa il acuze, inventeaza lucruri la care te crucesti. PDL se razbuna pe Victor Ponta, cu ce poate, adica cu prosti, pentru ca PSD vrea suspendarea lui Traian Basescu, pentru ca demasca hotiile lui Blejnar si pentru ca l-a exclus pe Geoana, calul troian al lui Basescu in PSD. Nimic mai penibil. O prostie reala ar fi ca cineva sa ii creada.
ILEANA
24 Noi 2011

Este o facatura a sistemului corupt al celor de la PD-L, care vor sa se razbune pe Victor Ponta, pentru ca a anuntat ca va initia procedura de suspendare a lui Basescu, dar si pentru ca demasca hotiile lui Blejnar si pentru ca l-a exclus pe Geoana, calul troian al lui Basescu in PSD.
SIMONA
24 Noi 2011

:)))Ha, ha. Cine este prostu care ar crede asa ceva? Oricine poate sa vina sa spuna ca a facut sex cu nu stiu ce persoana publica, sa declare ce vrea.
POPESCU
25 Noi 2011

Se vede ca mistificarea este la mintea lui Basescu. Cu ce poti sa ataci un incoruptibil? Cu povesti de adormit copii.
ALIN
25 Noi 2011

Sisatemul corupt portocaliu se razbuna pe Ponta pentru ca l-a exclus pe Geoana , calul troian al lui Basescu in PSD , pentru ca vrea sa-l suspende pe Basescu , pentru ca demasca hotiile lui Blejnar. Se vede clar ca e o facatura .
MEGA DEATH
25 Noi 2011

"Totul a inceput acum doua saptamani, cand la adresa redactiei au inceput sa vina materiale..." NO SHEEET!!!! Inteleg limitele voastre jurnalistice, dar macar aveti bunul-simt de a nu ne insulta pe noi, cititorii. Este evident ca a venit un tip imbracat in costum, cu o servieta, care v-a cerut sa scrieti acest articol. Probabil tot el v-a adus si "prostituata minora"si voi v-ati gandit sa-l legati de subiectul din 2010 Teapa...e prea prost scris si prea evidenta facatura...Altfel, povestea e frumoasa:)
KIDOS
25 Noi 2011

Exact Popescu..cine dracu il crede pe chior ???..este la mintea cocosului ca este facatura lui Basescu..
IRINA SABAU
25 Noi 2011

Cine poate sa creada o asemenea facatura? Si totul vine dupa ce s-a anuntat ca urmeaza ca Opozitia sa initieze suspendarea marinarului de la Cotroceni...bate la ochii d-nule Basescu. Se pare ca va e teama ca urmati dvs dupa d-nul Geoana, o alta marioneta de-a dvs, dar e o vorba care spune ca de ce ti-e frica nu scapi.
DENIS
25 Noi 2011

O mizerie marca Basescu ! Nici un copil de gradinita nu ar crede asa ceva , astia au mintea bolnava rau de tot.
ANDREI ANDRONE
25 Noi 2011

Poti sa faci astfel de manipulari ieftine sub forma de articol? Si crede cineva dintre cei care citesc? Saracii PDL-isti. Nu stiu ce sa mai faca si ei. Au scazut in sondaje dramatic, mai au putin si ies din calculele sondajelor. Ce marturie e asta? Domnisoara X e o prostituata minora, care vrea si ea sa- si faca niste clienti. PDL a venit, i-a pus niste bani in cont ca sa spuna niste minciuni si i-a promis si niste clienti. Asa se fac afaceri mai nou.
DAN DIACONESCU
25 Noi 2011

Si eu m-am futtut cu nevasta lui Basescu, I-am dat un telefon cadou care stii era al lui bunica avea si o poza cu ea, lui doamna basescu i-am dat si muuie. hihihi ce parodie de inregistrare, cica victor ponta, vrajeli,minciuni, nici vorba de asa ceva.
DAN
25 Noi 2011

CUM SE DESFASOARA POSTACII PSD :))))))
MIHAI
25 Noi 2011

trebuie sa fi cel putin idiot sa postezi comentarii sub nume diferit unul dupa altul , adica au intrat sa comenteze doar cei de partea d-lui ponta, hai sa fim seriosi pic de tactica n-aveti
BOBY
25 Noi 2011

Poanta violatorul de minore vrea sa ajunga presedinte !
CRISTI
25 Noi 2011

Da e foarte evident ca sunt doar comentariile celor de la PSD :))
DANTHEMAN
25 Noi 2011

Iar basescu ba? Tot ce se intampla in tara asta e vina lu`baselu?! Pana la urma ce mare lucru (asa greu de crezut) e ca omul mai dadea "sub codita" din cand in cand?In 2008 era omul liber si fara obligatii si mai belea si el cate o steoarfa din asta.....mare lucru
GUGU
25 Noi 2011

ce e atat de greu de crezut ca victoras face sex?...cu cine sa faca cu negoita? ca nevasta sa e luata doar pt ascensiunea in partid..in plus e saraca asa molatica si inerta incat e greu si pentru victoras ..daca era nea nelu mai ziceam sa fim circumspecti ca el pare fidel doamnei nina...dar asa?...bravo victoras! as o sa te vada si pe tine lumea matur @))
GIGI DURU
25 Noi 2011

PUTEREA nu e ziarul motanului felix, aliat in USL cu ponta? hahahahahha
NELU
25 Noi 2011

Pe Ponta și pe Antonescu îi doare undeva de presă și de ziariștii din România. Ei se servesc de presă și televiziune numai în scopul de a-și îmbunătății imaginile lor în fața electoratului. Faptul că n-au venit la Comisia PETI care a analizat presiunile făcute de guvernarea băsistă împotriva ziariștilor de bună credintă, deși aceasta se desfasura chiar la București, gândindu-mă chiar la faptul că poate Ponta era antrenat într-o nouă partidă de sex, este încă o dovadă a nesimțirii lor față de români. Ei și-au împartit deja viitoarele posturi de președinte al țării si prim-ministru pe baza sondajelor făcute până acum și asteaptă si chiar se grăbesc să dărâme trioul Băsescu-Udrea-Boc pentru a veni ei la ciolan. In ce privește declarațiile lor de îmbunătățire a vieții românilor sunt numai articulații declarative de efect pentru a prostii categoria celor mulți de tip gură cască pe care ei se bazează la viitoarele alegeri. Noi românii trecem acum printr-o criză materială și morală fără precedent și am fi în stare să facem orice pentru a scăpa de guvernarea băsistă însa din păcate, la alegeri, o bună parte dintre noi nu analizăm persoanele care se prezintă în fata electoratului decât prin prisma partidului din care aceștia fac parte. Acest lucru a dus și va duce, dacă nu ne corectăm, la același rezultat ca până acum, respectiv de a alege în fruntea tării indivizi care nu ne reprezintă interesele, indivizi care vor urma, într-un fel sau altul, aceiași cale de sfidare a românului de rând și repetarea acțiunilor lor în vederea îmbogatirii fără efort și pe căi necinstite a acestora. Credeți că Ponta si Antonescu se dau de ceasul morții pentru români ? Nicidecum, ei vor putere pentru a fura mai mult decât fură acum gașca lui Basescu. Ați văzut ce tărăboi au făcut în Parlament în legătură cu Geoană. Ei se temeau și încă se tem că Geoană ar putea să ajungă președinte interimar la Cotroceni ceea ce le-ar strica aranjamentele lor inițiale. Acesta este adevărul în legătură cu debarcarea lui Geoană. In ceea ce privește partidele de sex ale lui Ponta cu o serie de domnișoare minore prezentate lui de către codoșul proxenet Robert Negoiță trebuie să vă spun că acesta a făcut sex nu numai cu acele minore ci și cu propria sa servitoare pe care a angajat-o pentru copilul său, relație cunoscută și de Daciana, soția lui. Este adevărat că tânăr fiind, Ponta nu a rezistat tentației de a avea relații sexuale și cu alte femei, deși nu pare sau poate că nu afișează a fi un bărbat vulcanic. Cu toate acestea, faptul că este președintele celui mai mare partid politic din România, ar fi trebuit să-și înfrângă poftele sexuale în afara alcovului familial și să afișeze o atitudine corespunzătoare așa cum îi stă bine unui adevărat lider. La alegeri, să vă gândiți de zece ori înainte de a pune ștampila pe numele acestor așa-zișisalvatori ai Romăniei sau a altora din categoria lor. Să vă gândiți nu la partidul din care ei fac parte ci la ceea ce ei au făcut efectiv pentru voi.
NELU
25 Noi 2011

Pe Ponta și pe Antonescu îi doare undeva de presă și de ziariștii din România. Ei se servesc de presă și televiziune numai în scopul de a-și îmbunătății imaginile lor în fața electoratului. Faptul că n-au venit la Comisia PETI care a analizat presiunile făcute de guvernarea băsistă împotriva ziariștilor de bună credintă, deși aceasta se desfasura chiar la București, gândindu-mă chiar la faptul că poate Ponta era antrenat într-o nouă partidă de sex, este încă o dovadă a nesimțirii lor față de români. Ei și-au împartit deja viitoarele posturi de președinte al țării si prim-ministru pe baza sondajelor făcute până acum și asteaptă si chiar se grăbesc să dărâme trioul Băsescu-Udrea-Boc pentru a veni ei la ciolan. In ce privește declarațiile lor de îmbunătățire a vieții românilor sunt numai articulații declarative de efect pentru a prostii categoria celor mulți de tip gură cască pe care ei se bazează la viitoarele alegeri. Noi românii trecem acum printr-o criză materială și morală fără precedent și am fi în stare să facem orice pentru a scăpa de guvernarea băsistă însa din păcate, la alegeri, o bună parte dintre noi nu analizăm persoanele care se prezintă în fata electoratului decât prin prisma partidului din care aceștia fac parte. Acest lucru a dus și va duce, dacă nu ne corectăm, la același rezultat ca până acum, respectiv de a alege în fruntea tării indivizi care nu ne reprezintă interesele, indivizi care vor urma, într-un fel sau altul, aceiași cale de sfidare a românului de rând și repetarea acțiunilor lor în vederea îmbogatirii fără efort și pe căi necinstite a acestora. Credeți că Ponta si Antonescu se dau de ceasul morții pentru români ? Nicidecum, ei vor putere pentru a fura mai mult decât fură acum gașca lui Basescu. Ați văzut ce tărăboi au făcut în Parlament în legătură cu Geoană. Ei se temeau și încă se tem că Geoană ar putea să ajungă președinte interimar la Cotroceni ceea ce le-ar strica aranjamentele lor inițiale. Acesta este adevărul în legătură cu debarcarea lui Geoană. In ceea ce privește partidele de sex ale lui Ponta cu o serie de domnișoare minore prezentate lui de către codoșul proxenet Robert Negoiță trebuie să vă spun că acesta a făcut sex nu numai cu acele minore ci și cu propria sa servitoare pe care a angajat-o pentru copilul său, relație cunoscută și de Daciana, soția lui. Este adevărat că tânăr fiind, Ponta nu a rezistat tentației de a avea relații sexuale și cu alte femei, deși nu pare sau poate că nu afișează a fi un bărbat vulcanic. Cu toate acestea, faptul că este președintele celui mai mare partid politic din România, ar fi trebuit să-și înfrângă poftele sexuale în afara alcovului familial și să afișeze o atitudine corespunzătoare așa cum îi stă bine unui adevărat lider. La alegeri, să vă gândiți de zece ori înainte de a pune ștampila pe numele acestor așa-zișisalvatori ai Romăniei sau a altora din categoria lor. Să vă gândiți nu la partidul din care ei fac parte ci la ceea ce ei au făcut efectiv pentru voi.
ANONIM
25 Noi 2011

De ce cred oamenii astia ca-i o facatura. Ei ignora raul.Stirea e de anul trecut pe ziarul on line exploziv news.Mai cautati si prin alte ziare cu date de anul trecut.Nu e ireal este real si cu varf ascutit.Cel care da in vileag e de-al lor.El si spune ca Ponta nu a pastrat discretia in grup, a incalcat regulamentul prin lipsa lui de conduita si atitudine.Ei l-au momit, nu fiti naivi. Cand faci alte reguli intr-un grup ca asta esti umilit, marginalizat si chiar lichidat.
VALENTIN
25 Noi 2011

In ceea ce privește partidele de sex ale lui Ponta cu o serie de domnișoare minore prezentate lui de către codoșul proxenet Robert Negoiță trebuie să vă spun că acesta a făcut sex nu numai cu acele minore ci și cu propria sa servitoare pe care a angajat-o pentru copilul său, relație cunoscută și de Daciana, soția lui. Este adevărat că tânăr fiind, Ponta nu a rezistat tentației de a avea relații sexuale și cu alte femei, deși nu pare sau poate că nu afișează a fi un bărbat vulcanic. Cu toate acestea, faptul că este președintele celui mai mare partid politic din România, ar fi trebuit să-și înfrângă poftele sexuale în afara alcovului familial și să afișeze o atitudine corespunzătoare așa cum îi stă bine unui adevărat lider.
WOW
25 Noi 2011

Hihihi, ce mai sar pontanestii in apararea nepretuitului lor pitpalac. De parca n-ar avea si el voie sa-i mai zica, din cand in cand, Dacianei, ca pleaca in delegatie... cu o minora :D Sigur i-a invatat bunicutza pe pesedei sa bloggareasca, or fi avut parte si de vreun training cu aia de la Siveco, sa mai ia si ei niste parale, ca mor de foame saracii. :D Ori i-o fi dus Poanta in vreo tabara de "team building" cu minore ca sa le arate cum se completeaza un formular pe net cu degetul mijlociu? Ca alea tinere se pricep, iar aia mai batraiori chiar au nevoie de degetzelul cu pricina :D Nu mai sariti asa, ca pute rau...
ARBITRU
25 Noi 2011

Daca numele fetei apare in dosarul cu minore,chestia e reala si grava.
DAN
25 Noi 2011

Copilotul Ponta este un papa lapte care nu ar putea satisface o femeie decât dacă ar plăti-o. Eu pun pariu ca acest mongoloid are inclinatie pt minore. Doar e un imatur si el. Îmi pare rău de Daciana ca mai sta cu asta care o ia si el prin batista de la NUS
ILICI
25 Noi 2011

HAI PUPINCURISTII CELOR DIN psd ,FACETI SPUME LA GURA,SARITI TOTI SA MANCATI KAKAT CA NUI ADEVARAT, ORICUM TOT UN CARLAN FARA MINTE ESTE,HA,HA,HA,CE CONDUCATOR AVETI,---VIOLATOR DE MINORE----HA,HA,HA,CIOCU MIIIIC
PUDICUL
25 Noi 2011

Am crezut ca-i Daciana, Avea jos la fel si blana, Negoita-a zis ca-i muta Si vrea numai sa se f...a! 18 ani de-a implinit Un Blackberry a primit, Cu foto cu alta fita , C u nevasta sogorita! Sa vada de buna seama , Ca s-acasa eu am blana!
BASESCU SI BOC
25 Noi 2011

v am dat bani sa scrieti astea-dar mai tineti minte cind tatal socru venea la mine sa l pun pe ponta ministru in relatia cu parlamentul in guvernarea psd-pdl de mafioti?si sotia daciana parlamentar-astia isi puneau si femeia de servici parlamentar-aha aha ce mi plac glumele mele timpite
ELENA ROK
25 Noi 2011

cine dracu este ponta de a devenit asa de periculos . nu cred ca ponta are inclinatii spre dame de consum. basescu ar trebui sa-si bage capul in nisip ca strutii pentru ca afalimentat tara nu sa fabrice dosare si sa urmareasca cine cu cine mai face sex.
ALEX
25 Noi 2011

....CE TE FACI DACA EXISTA SI IMAGINI,COLR,UNDE S-A FOLOSIT SI TRANSFOCATOR...AI IA IAI !!
NM
25 Noi 2011

Mai voi de la "PUTEREA" CHIAR V-ATI DAT CU PUTEREA, am crezut ca sunteti independeti,m-am inselat . Am sa mediatizez si la ati cunoscuti si prieteni cum ati decazut si ati FOST CUMPARATI DE ACEASTA CIUMA ZISA PDL. PUPATII UNDEVA ( OBRAZ!?) PE STAPANII DV.!!!!!!
SUZI
25 Noi 2011

Informatia am citit-o in cursul anului 2009 partca in Exploziv News., puteti verifica. Se vorbea de aceiasi legatura cu Negoita si Banicioiu . N-am crezut la vremea respectiva. Acum cand s-a reincalzit ciorba din alta sursa, inclin sa cred ca e adevarat. De ce a dat telefon Ponta la autorul articolului plangandu-se ca e santajat. Dovada, e pe telefonul mobil al autorului.
ALINA
25 Noi 2011

Bai nene da sunteti dusi rau de tot cu pluta!!!!!!!!!!!.........Ce aveti ba pupinbasistilor , pai se vede de la o posta ca e facatura , ati terminat de furat , acum treceti la barfe??????? Pai ocupati-va de tanti Nuti ca aveti material acolo!
MARIA
25 Noi 2011

Ei hai sa fim seriosi, Basescu este mult mai destept, il subestimati, nu s-ar deda la asa mici diversiuni. Scandalul exista, afost musamalizat in 2010, dar iata ca mai ies la iveala si alte aspecte si vor mai iesi. Si iata-l si pe dl procuror care se viseaza presedinte....
PABLO PICASSO
25 Noi 2011

Nu cumva e mincinos si injust! Sunteti baieti destepti, bravo!
ANTO
25 Noi 2011

Ce bine merge sistemul PSD. Nici nu a aparut bine stirea k iaca... masina bine unsa a PSD-ului a si luat pozitie pe internet sub forma de commenturi. Sunteti niste jigodii PSD-istilor. PDL tot pe acolo se invarte...
MARIANA
25 Noi 2011

doamne cum e s-a faci sex cu zabalosul de banicioroiu? jalnic scirbos si imputit.
ANDREI ANASTASIU
25 Noi 2011

e f clar din reactiile de mai sus care sint toate ale PSD ca lui Ponta ii e frica si de Basescu si de ce a facut cu fetele alea.
APOLLO
25 Noi 2011

in ziarele din ROMANICA nu exista articole interesante in afara de mari dezvaluiri , dezvaluiri incendiare gen OTV si alte potlogarii....oare nu va-ti saturat de aceasta mizerie????si acei postaci abonati cu carte de munca nu fac decat sa-si etaleze cunostintele minore de cultura ...eu traiesc intr-o tarisoara mica dar civilizata si aici atitudinea cetateanului civilizat spune multe....
LAURENTIU
25 Noi 2011

De mai mare plansul cum un nemernic ce l-a votat prostimea presedinte, a recurs la astfel de metode de intimidare si denigrare a adversarilor sai politici, doar de frica suspendarii. Dar vine ia si ziua in care va raspunde pentru ilegalitatile sale. Cat te v-a mai suporta pamantul, base- bashinos ce ai mintit poporul ? Daca nu erai intr-o tara cu cei mai multi corupti si cu cei mai numerosi analfabeti, unii din ei fiind la partidul de guvernamant nu se stie daca mai prindeai postul de presedinte , ci din contra ai fi ajuns sa stai intr-o celula cum dealtfel asa meriti.
ILIESCU
25 Noi 2011

Si mai trebuie adaugat ca Nastase este violator de babe, Antonescu criminal ,dragnea drogat, Iliescu manglitor de posete.......aceste fapte sunt facute acum cativa ani in urma...cred ca acestia toti trbuie sa fie chemati la parchet...ma lesi cu acest articol si cu domnisoara x...cautati ceva mai ca lumea sa va creada lumea!!
CRINA
25 Noi 2011

Suntem copii de 2 ani?Dc e asha, de ce nu a iesit d-soara X, Y sau Z sa spuna lucrurile astea?Si eu pot spune ca am luat masa cu Putin, dar sa nu imi dau numele.... Hai sa ne trezim la realitate si sa nu mai cadem in capcane de 2 lei
IRINA SABAU
25 Noi 2011

Cine nu e cu noi e impotriva noastra si trebuie desfiintat ? Mascariciului de la Cotroceni ii este frica de suspendare, ca devine un simplu cetățean, judecabil, nu ca acum, când poate face ABSOLUT ORICE, pentru că are imunitate totală si ca va da socoteala in justitie pentru toate ilegalitatile comise. E clar o facatura a acolitilor portocalii de a-l denigra pe Ponta!
MARIA MARIAN
25 Noi 2011

De mai mare plansul cum un nemernic ce l-a votat prostimea presedinte, a ajuns sa recurca la astfel de metode pentru a-si denigra adeversarii politici de frica suspendarii. Cat te v-a mai suporta pamantul, base- bashinos ce ai mintit poporul ? Daca nu erai intr-o tara cu cei mai multi corupti si cu cei mai numerosi analfabeti, mare parte gasindu-i in PD-L ai fi ajuns sa stai intr-o celula cum dealtfel asa meriti.
GIGI
25 Noi 2011

Santeti penibili unii dintre voi cu aceste informatii, de ce nu va aruncati pe apa decat sa scoateti asemenea vorbe din gura. Consumati aerul, apa si mancarea degeaba avortatiilor!
ARCANU
25 Noi 2011

aveam o parere mai buna despre puterea. dar sa ajungeti ca zero tv nu-mi imaginam. dar cum in romanica orice este posibil nu ma mai mira nimic.
EU
25 Noi 2011

Oameni buni, tara arde si baba se piaptana. Prostituate sunt peste tot in lumea asta nu este un secret, toti oamenii fac sex chiar si parlamentarii, unii chiar cu prostituate....nici asta nu e un eveniment nou. Tipa stie foarte bine ce face si chiar e mandra de lucru asta, prostitutia trebuie legalizata ca sa nu ne mai dea cu virgula la varsta 17 ani jumate....... Subiectul asta e de CANCAN ocupativa de alte lucruri mai importante tara se duce de rapa. Chiar si in conditiile astea eu tot NU VOTEZ gasca lui BASESCU....... nu au demonstrat ca pot administra banu public in folosul comunitatii, ci doar in folosul lor...............
VLAD
25 Noi 2011

Ce mare scofala e asta cu minorele? In momentul in care fetele isi incep azi viata sexuala la 13 ani, in medie?
MARIA
25 Noi 2011

Ponta - un derbedeu.
OFENSIVA TINERILOR
25 Noi 2011

Asta voia sa fie Priministrul Romaniei? Maine aflam cumva ca mergea la curve cu socruso probabil:))
DANCIUCDINAMO
25 Noi 2011

Ce o sa faca Victor Ponta cand o sa fie prim-ministru? Sex cu minore.. ca acestea sa fie sustinatoarele lui
EMMA DIMA
25 Noi 2011

o stire bomba, MARCA BASESCU !
ELENA11
25 Noi 2011

eu nu cred k e faktura de-a lui basescu.asta e ponta:)))
DALIA
25 Noi 2011

Daca este adevarat, mie îmi pare sincer rau pt V Ponta! Un exemplu f bun de politician cu reale calitati care se rateaza o cariera de exceptie din cauza unor vicii, erori stupidde de viziune politica! Poate sa se ia de manuta cu M.Geoana in privinta rateurilor!
SUSIE
25 Noi 2011

Daca e adevarat e fff mare problema,.si cum fara foc nu iese fum nush ce sa cred da tre sa imputit rau sa faci asa ceva, daca faci
VASILE
26 Noi 2011

Ma prostilor. se vede de la o posta ca-i facatura. Muie Voua!
QUELBORDEL
26 Noi 2011

Indiferent de orice conspirație reală sau imaginară, un politician nu trebuie să se reguleze cu o prostituată minoră. E un semn de iresponsabilitate și de lipsă de caracter. Asta e… N-o fi singurul, dar ăsta nu e un argument…
CONSTANTA
26 Noi 2011

ce va mirati este la a doua sotie,a trait cu ea ,pe urma si-a parasit sotia si s-a casatorit cu spalacita.el chiuleste mult din parlament.ori se duce la bruxel la ciocanit,ori la ring hotel la negoita,care si el traieste cu iubita lui de acum de la 15 (ea).halal tineri pe mana careia intra tara asta.
ALEXA
26 Noi 2011

Ati inebunit de tot. Nu este posibil sa inventati asemenea lucruri. Nu mai aveti rusine sau frica de Dumnezeu ? Vor plati copii vostri cand nu va asteptati. Oameni buni unde este constiinta voastra? Nu luati nimic dupa voi,de ce atata fuga dupa bani si atata mizerie?
STUPID PEOPLE
26 Noi 2011

Asa popor, asa ...presedinte. Se zice ca cel de sus le popoarelor conducatorii pe care-i merita. Cat despre... poanta, nu are figura pentru ...pipite )))))))))))
GHEO
27 Noi 2011

Adica sa inteleg ca un material video filmat (color, apropo si cu martori multi) cu Base cand loveste un copil (mai minor decat minora X) este foarte fals, si domnu' B demonstreaza pe fata ca "nu a lovit copilul nici cu pumnul, nici in fata, nici in stomac (decat cu dosul palmei peste gura)..., iar povestioara asta - gata, este proba in dosar ?!? Se vede de la o MAAARE POSTA ca e un subiectel ieftin... poate instrumentat nici macar de Base, ci de vreun agarici de prin PDL, sau mai plauzibil, de vreun omulet de afaceri pe care l-a suparat Ponta ca nu i-o fi dat nu's ce afacere, sau poate numai ca ar promite mai mare seriozitate decat chiorii, curvele si piticii care conduc acuma auar cantri... Deci... lasati vrajelile astea gen proba filmata nu se demonstreaza, dar declaratia bunaciunii X da... ca sunteti varza cu carne, Puterea (si la propriu, si la figurat) !
GHEO
27 Noi 2011

Si mai X-uleasco, in 2008 nu stiai ca ala-i Ponta, si ai aflat prin 2009-2010... de la TV..., pai mai fato, io urasc politica si nu-mi place s-o fac, dar pana si eu stiu ca era persoana publica inca de pe atunci, si anume presedintele organizatiei de tineret parca... si 2 la mana... io, sa fiu in ascensiune politica sau nu, sa fiu si decat un viceprimarel pe la vreo comuna... apai tu crezi ca m-as culca cu o prostituata ?!?!? Pai nu m-ar recunoaste aia pe strada, nu ar spune la prietena ei cea mai buna, iar aia la randul ei la prietenele din 41 de judete (si apoi in plen la conferinta internationala a tarfelor prezentandu-si portofoliile fiecare) ?!? :)) Si daca EU m-am gandit la asta, ce te face sa crezi ca Ponta, care e mai dishtept decat mine NU s-a gandit ?!? Frumoaso (ca pun pariu ca urata nu esti, as avea si eu o relatie de vreun an cu tine...) tu nu te gandesti ca cei care te-au pus sa faci declaratia asta, nu au gandit ? decat sa faca un pic de fum si ei ? Ca povestea de baza are adevar, aia cu negoita, cu minore, cu alti oameni de afaceri... cu hotelul... asa este, dar pe tine te-a adaugat pe post de personaj adaugat si intercalat printre adevaruri, pai ai primit tu, - ca inculpat, victima sau martor cheie... tot acelasi regim ai avea - citatie, si nu te-ai dus, si pe urma s-a pierdut citatia, si nu s-a mai "tinut procesu' ", si ACUMA, te apuci tu sa dezgropi rahatzelul ?!? adica atunci ti-era frica sa nu afle tata si matusile ca ti-o tragi normal si oral prin hoteluri, acuma nu-ti mai e ? Sa inteleg ca ai fugit de instanta atunci, iar acuma tipi in toate ziarele: "mai procurorilor, io sunt aia de nu ma gaseati voi in 2008... victima... aia mica si minora de 17,3 ani... ca atunci mi-era frica sa fiu aparata in calitate de victima, dar acuma nu imi mai este frica sa fiu acuzata de prostitutie sau de ademenirea de persoane in scopul intretinerii de relatii sexuale de orice natura in vederea obtinerii de foloase materiale, ha ?!? Bai "PUTEREA" lui peste oceanic inghetat... cum spunea proxenetul de Bote in emisiunea lui de lansare de modele spre o prostitutie de talie internationala si absolut legala... : "Sunteti vvvVARZA !"
DESTEPT
27 Noi 2011

hahaha, ce credeti copii naivi, ca pontica nu s-ar juca cu o papusica???:)))....hmmm, la cat de infantil este dl. LIBELULA...este ceva normal sa cada in plasa lu` NEGOITZA. Bravo Negoitza, i-ai tras-o peste botik lu` nenea INFANTIL ponta:))) Nu stiatzi ca Negoitza este cu Geoana???:)))) Singurul care mai are moaca de presedinte (cat de cat) este Geoana....ceilalti sunt mai infantili decat el:)))....macar acum stim ca Geoana ii va mazili pe hotzii din PSD, precum Nastase 4 case, hotul cel umflat (MITREA) si toti JEGOSII de hoti de prin toate partidele.... BASESCU macar, el se mai implica si le mai da peste botik hotilor din partidul lui...dar cu ponta (la pont) si cu crin-uscat vom asista la dezmatul total al hotilor din PSD si de pretutindeni...la fel ca pe timpul ZAMBETULUI lui iliescovici ilici lenin:))))....treaba voastra...toata ANTENA 1,2,3, STIE ca ponta a facut afaceri dubioase...dar se trece cu vederea ca sa ajunga alti smecheri la putere si sa mai fure si cei din spatele antenelor:)))) NU MAI FITI NAIVI !!!....ADEVARUL E DINCOLO DE APARENTZE!!!...oricum vor fura in continuare toti cei care vor veni la putoare"" Daca suntem desteptzi, ar trebui sa le cerem GARANTZII SERIOASE candidatilor la functziile in stat gen....contracte beton prin care sa-i tinem PUTERNIC legatzi de maini si de picioare cand vine vorba sa-si bage coada"" in "caimacul" statului in scopul de a-si insusi foloase necuvenite:)...dar, din pacate NU suntem desteptzi!!!:)))...si vom asista, NEPUTINCIOSI, in continuare, la inavutzirea BESTIILOR din banii NOSTRI, ai neputinciosilor:))) ROMANI, NU VA TREZITZI!!! MAI LASATI-NE SA VA FURAM VREO 1000000 DE ANI :))))))))) La cat de "desteptzi" suntem, mai bine stam acasa si nu mai votam pe NIMENI!!!!!!!!!!!!!:)))))) Sa se voteze HOTZII intre ei, macar asa nu le mai dam girul nostru- sa NE FURE CU NERUSINARE- bestiilor care fac dintotdeauna asta....Doar cu acest gand se candideaza in tzara asta populata de oameni majoritar NAIVI:)))))
G
27 Noi 2011

Imi pare rau ca am citit un asa articol in acest ziar pe care il credeam credibil si de bun simt! Il voi evita deacum incolo!
ANTIPONTA55
27 Noi 2011

nu stiu daca aceasata domnisoara spune adevarul, dar este posibil sa fie adevarat ar trebui iar DNA-ul ar trebui sa se sesizeze. nu se poate asa ceva. manevra ne-manevra, nu ma intereseaza... fiti si voi atenti la ce nivel este coruptia in tara asta. va dati seama parintii care au fete si sunt minore, cred ca tremura inima in ei la citirea acestui articol. mi se pare cutremurator. vai de natia noastra, unde-am ajuns...
ANDREEA
12 Ian 2012

asta dovedeste cat de mizerabil este Victor POnta. asta vrea sa fie prim-ministru. ce jigodie de om
EU
07 Iun 2012

la fata-i place sa se f**a. big up pentru Ponticiu ca stie ce vrea. misto omule.
GABRIEL
30 Iun 2012

pupistii usl cercetati mai indeaproape aceste afirmatii ca miine poimiine puteti avea vreuna din ficele voastre la vreun concurs de miss si nu stiu daca o sa va pice bine: sau poate ca da daca deveniti si voi socrii lui pontel pentru o ora asa cum la descris aceasta fata intimplarea cert este insa ca mazare; banicioiu; si negoitii sint bagati pina in git si e greu de crezut ca restul au ramas doar spectatori dar cu o ordonanta de urgenta poate ca acum mickey mouse o rezolva ca doar a venit la putere asa cum a rezolvat si doctoratul
CETATEAN SECTOR 3
10 Iul 2012

Dl Rupert Negoita nu are cum sa efectueze astfel de fapte penale precum proxenetism si prostitutie cu fete aduse din provincie pe nimic si date la produs prin agentia dinsului de fotomodele. In plus, nu uitati ca dl Negoita este primar ales al sectorului 3, deci e o persoana deosebit de respectabila.
HENRYK
09 Noi 2012

Super, abia astept si eu sa ajung la Sapte Scari. Am mai avut 2 tenattive, deci am ceva timp de cand ma tot gandesc la el, Anul asta sper sa anu mai scape!
HANIBAL
27 Noi 2012

Articolul nu poate fi adevarat . V.Ponta are comportament homosexual cu Iliescu si Nastase. Votati cu Victor Ponta . Adio Constitutie , adio DNA , adio Romania.
HANDRIAN TIS
27 Noi 2012

DACA N-AM STI DE LA CE MAFIOTI SUGE GRASUL ALA DE BUCURA SI DE CE L-AU SI BATUT , V-AM CREDE
MARY
22 Dec 2013

nu e deloc o mizerie!cred ca e adevarat
MINULESCU
02 Oct 2014

Ponta face sex și cu el însuși. Cel mai rău este că face cu baba România adusă în stare de demență senilă de mafia neo bolșevică.
PT.MINULESCU:
02 Oct 2014

:)))))

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Victor Ponta consideră că fraudarea alegerilor este posibilă Victor Ponta a declarat, duminică seară, în cadrul unei emisiuni la România TV, că fraudarea... 28 Noi 2016 | (3)
Ponta dezvăluie de ce îi ajută pe cei de la PRU Candidatul PSD pentru Camera Deputaților, fostul prim-ministru Victor Ponta, a declarat marți... 06 Dec 2016 | (2)