2018-12-10 04:06


UPDATE. Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului

 |  07:54
UPDATE. Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului

UPDATE, ora 9.15 Ministrul Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și cu un termen de încercare de trei ani în dosarul Referendumului, potrivit unei decizii a judecătorilor de la ICCJ.

Hotărârea instanţei supreme nu este definitivă.

În februarie 2014, doi dintre inculpați, Marius și Simona Preduț, și-au recunoscut vinovăția, cei doi fiind condamnați la câte un an și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

În cadrul procesului au fost audiate sute de persoane în calitate de martori, printre care și premierul Victor Ponta.

Procurorii DNA l-au trimis în judecdată pe Liviu Dragnea pe 7 octombrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Anchetatorii susţin că, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

Astfel, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale", a precizat DNA.

De asemenea, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/ primarii/ activiștii de partid.

Sistemul informatic avea două componente IT: o componentă ce permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real și între mii de utilizatori, prin apelarea numărului telefonic dedicat ''1855'' ori prin recepționarea de mesaje de la acest număr și o aplicație internet ce dădea posibilitatea unui număr restrâns de persoane (așa-numiții ''coordonatori județeni'' sau ''coordonatori'') să obțină în timp real informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în toate secțiile, precum și să introducă manual astfel de date pe portalele: referendum1.psd / referendum5.psd.ro.

Procurorii mai susţin că Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiați ai săi (membri de partid din județul Teleorman, unde îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean) să facă tot ce le stă în putință, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.

DNA precizează că demersul lui Liviu Dragnea a fost susținut de 74 de persoane, președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt, în sarcina cărora s-a reținut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-15

TAGURI: zi, importanta, liviu, dragnea, iccj, da, sentinta, definitiva, dosar, referendum, demitere, traian, basescu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
15 Mai 2015

nu sunt fan PSD sau Dragnea...dar dosarul cu referendumul este un esec aiuritor...oamenii care chiar au votat pentru demitere sunt anchetati....iar cei care au boicotat votul ce sunt...cetateni respectabili?Baba Kloantza Macovei alerta europenii ca "s-au furat milioane de voturi"....in loc sa vada cum demisul a mai furat si dupa demisie niste miliarde de euro...asa pentru posetele Seherezadei din Pleshkoi Unde esti Baba Koantza sa ma pish pe okii tai...ca nu esti in stare sa-i deschizi bine...vezi numai caii verzi de pe pereti
MAI CROCODILE...
15 Mai 2015

N-o sa poti sa-i faci nik babei kloante pt.ca 1. este la Bruxelles 2. o sa-si puna pavaza, bretonul :) 3. chiar daca vine in tara, are in tara - motanul pe post de caine! Uite-asa or sa scape TOTI! Si noi...ca fraierii!
MARINELU
15 Mai 2015

Asta nu-i justitie, este prostitutie.
HOTI PESTE TOT ?
15 Mai 2015

INCREDIBIL DAR ADEVARAT , CFR CALATORI – 1.539.435.720 lei datorii ! "Prin impunerea lui Alexandru Petrescu, vicepresedinte PSD Diaspora, Ioan Rus a demonstrat ca isi continua campania de politizare si distrugere a companiei CFR Calatori. In octombrie 2014, Poşta Română, condusa de Alexandru Petrescu, a distribuit în timpul campaniei prezidenţiale, alături de talonul de pensie, peste patru milioane de flyere, comandate şi plătite de PSD, prin care pensionarii erau anunţaţi că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, vrea să le taie pensia dacă va ieşi preşedinte. Scandalul fluturaşilor otrăviţi împărţiţi de pesedişti a izbucnit înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Numirea pesedistului Alexandru Petrescu in fruntea CA de la CFR Calatori vine dupa ce Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes, cel care a candidat pe lista UDMR, fara succes, la alegerile parlamentare intr-un colegiu din Vrancea. Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu, in prezent dirijorul trenurilor de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara in acest moment sub control judiciar, au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat. Totodata, Ioan Rus ii mentine in CA de CFR Calatori pe directoarea Dana Galbeni Rachila, cea care este acuzata de Curtea de Conturi a Romaniei de insusirea ilegala de catre mai multe persoane din ograda Ministerului Transporturilor de indemnizatii conform OUG 109/2011 din CA si AGA in valoare de circa 1.200.000 de euro. Mai mult, Dana Galbeni Rachila a detinut o firma impreuna cu cea care dirijeaza si regizeaza de ani buni toate achizitiile "in totalitate legale" de la CFR Calatori - Carmen Maria Popescu. Rusine sa va fie !!!
MATA HARI DE PLESCOI
15 Mai 2015

Si alti din justitie si servici , l-au ajutat pe Chioru si Cocos - Udrea sa mai fure citeva miliarde euro . Au vrut sa ii ajute sa stearga urmele si ia ajutat . Se intilnei cu spioana Matahari si ii spunea ca este urmarita .Acum sa dea ei bani furati . Sint aceias oameni .
Random image



Ultimele stiri






loading...