2016-12-07 22:13

ECONOMIE


3-5 miliarde de euro la buget din diminuarea evaziunii

 |  20:29
3-5 miliarde de euro la buget din diminuarea evaziunii

Bugetul statului ar putea colecta între 3 şi 5 miliarde de euro din sectoarele industriei alimentare româneşti, care înregistrează un nivel ridicat al evaziunii fiscale, consideră preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. “În panificaţie este o zonă cu evaziune mare, chiar dacă a apărut taxarea inversă. Mulţi sunt inventivi şi încearcă să fenteze pe altă parte. Chiar dacă au obţinut anul trecut producţii bune la hectar, unii nu le-au declarat în totalitate. De asemenea, în zona alcoolului şi a tutunului se înregistrează o evaziune mare, şi ceva mai ponderat în zona de carne. Pot spune cu certitudine că din aceste sectoare se poate aduna la bugetul statului 3-4-5 miliarde de euro, în condiţiile în care reducem evaziunea fiscală cu 10 procente, pentru că în totalitate nu se poate”, a declarat, marţi, Dragoş Frumosu, precizează Agerpres.

De asemenea, liderul sindical consideră că reducerea TVA la alimentele de bază, la 9%, corelată cu o măsură de impozitare progresivă a adaosului comercial ar putea regla piaţa produselor alimentare din România.

“Acele voci care spun că o scădere a TVA la alimentele de bază nu se va vedea în preţul final sunt acelea care au cerut TVA de 24%. Eu mă întreb cât a adus în plus la bugetul ţării această mărire a TVA. Din contră, consider că banii strânşi pe TVA sunt în sumă mai mică decât cei strânşi pe o taxă de 19%. Sunt convins că în prima fază, reducerea TVA trebuie respectată la procesatori şi că va pleca şi către magazin. S-ar putea să nu vedem imediat o scădere, dar dacă în paralel cu această măsură mai luăm şi una de o impozitare progresivă a adaosului comercial. Cu cât ai un adaos comercial mai mare cu atât ai un impozit mai mare, iar cel cu adaos mai mic va câştiga mai mult din rulaj. Cred că în jumătate de an piaţa se poate regla”, a adăugat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639553-10-18

TAGURI: Dragos_Frumosu, evaziune, TVA, taxare_inversa, buget



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Evaziune fiscală. Percheziţii în Iaşi şi Tecuci Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi efectuează, joi, percheziţii la două... 24 Noi 2016 | (0)
Profesor de la UPG Ploieşti, cercetat pentru luare de mită și evaziune Un profesor de la Universitatea de Petrol și Gaze (UPG) Ploiești este cercetat pentru luare de... 21 Noi 2016 | (0)