2018-05-20 18:38


4 miliarde de euro de la FMI prin noul acord

 |  21:01
4 miliarde de euro de la FMI prin noul acord

Autorităţile române şi misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) au ajuns la un acord la nivel tehnic în privinţa noului program de tip preventiv, care va fi parafat pentru o perioadă de 24 luni, a declarat miercuri, la BNR, şeful Misiunii FMI, Andrea Schaechter. Potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, acordul ar trebui să intre în vigoare în luna noiembrie a acestui an. Printre condiţiile puse de FMI se numără reducerea arieratelor, în special din zona sănătăţii, şi sistarea implicării statului în companiile conduse de manageri privaţi.

Ministerele nu trebuie să intervină în conducerea companiilor de stat, aceste atribuţii revenind managerilor privaţi, care să fie selectaţi transparent, aşa cum prevede legea, a declarat şeful Misiunii FMI, Andrea Schaechter. “Pentru noi este foarte important ca Ordonanţa 109 privind guvernanţa corporativă să fie urmată în spiritul şi litera ei. Aşadar, am sfătuit cu fermitate autorităţile să aplice aceste prevederi, să se asigure că noile numiri (ale managerilor privaţi - n.r.) sunt în conformitate cu prevederile ordonanţei, transpusă într-o lege”, a afirmat Schaechter într-o conferinţă de presă. Ea a arătat că ordonanţa a fost concepută împreună cu Banca Mondială, apreciind că este o lege bună, însă trebuie implementată. ”Deci va fi important ca autorităţile să se reţină de la intervenţie în conducerea companiilor de stat, ministerele de resort să se abţină să intervină în conducerea acestor întreprinderi, care ar trebui lăsată pe mâna managerilor privaţi, care trebuie selectaţi într-o manieră transparentă, aşa cum prevede legea”, a mai spus oficialul FMI.  

Noul acord nu include privatizări majoritare

Andrea Schaechter a precizat că în noul program economic convenit cu Guvernul există intenţia de a se mări deţinerile private în întreprinderi de stat, care au fost anunţate anterior, prin oferte publice, în special în sectorul energetic. “Guvernul vă va furniza mai multe detalii, de fapt este programul Guvernului, noi suntem aici să vă dăm o imagine generală. Dar da, într-adevăr, în noul program economic - şi Guvernul a anunţat deja acest lucru - există intenţia să se mărească deţinerile private în întreprinderi de stat, care deja au fost anunţate anterior, şi predominant este vorba de acţionariat minoritar, deci oferte publice iniţiale, în mare parte în sectorul energetic”, a menţionat Schaechter.

Întrebat de jurnalişti dacă în noul acord cu FMI sunt incluse noi companii care să fie privatizate majoritar, premierul a răspuns negativ. ”Cu privatizare majoritară, nu”, a spus Ponta.

Creşterea economică, revizuită pozitiv

FMI a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2 şi la 2,25% anul viitor, pe fondul unor exporturi crescute în primul semestru şi al unei producţii agricole mai bune. "În prima parte a anului, exporturile au fost mai puternice, în timp ce cererea internă s-a menţinut slabă. Producţia agricolă este mult mai bună decât anul trecut. Având în vedere aceste lucruri, am crescut proiecţia pentru creşterea economică la 2% pentru acest an, iar pentru anul viitor ne aşteptăm ca această redresare să continue, avem o proiecţie de «doi şi un sfert» pentru 2014", a afirmat Schaechter, la finalul misiunii FMI privind discuţiile în legătură cu noul acord de împrumut.

Reducerea TVA la pâine, o măsură temporară

Autorităţile române vor evalua impactul reducerii TVA la pâine la 9% pentru a vedea dacă a scăzut evaziunea fiscală şi, în funcţie de rezultat, măsura s-ar putea menţine sau se va reveni la TVA de 24%, a declarat şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter. De asemenea, premierul Victor Ponta a declarat că România trebuie să dovedească Fondului Monetar Internaţional că nu este o ţară de evazionişti, menţionând că impactul acestei scăderi a TVA asupra diminuării evaziunii fiscale urmând să fie evaluat după 9-12 luni.

"Reducerea TVA la pâine a fost o decizie a Guvernului ca parte a rectificării bugetare, obiectivul Guvernului fiind reducerea evaziunii fiscale. Este o măsură temporară, după o perioadă se va face o evaluare dacă s-a redus evaziunea fiscală şi atunci se va vedea dacă se păstrează măsura sau va fi inversată", a afirmat Schaechter.

Premierul Victor Ponta a arătat că diminuarea evaziunii fiscale este o condiţie pentru a putea menţine această facilitate şi a extinde diminuarea taxei şi la alte alimente, precum produse din carne. Pe această temă a vorbit ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a spus că următorul produs pentru care ar trebui redusă taxa pe valoarea adăugată, dacă se va dovedi că scăderea TVA la pâine a avut în final efecte benefice, este carnea.

Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-31

TAGURI: ponta, premier, paine, tva, evaziune, fmi, acord, companii, manageri, bani, stand-by





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova