2018-06-23 17:28


ALERTĂ. Rata anuală a INFLAȚIEI, la cel mai înalt nivel din IUNIE 2013 până în prezent

 |  12:39
ALERTĂ. Rata anuală a INFLAȚIEI, la cel mai înalt nivel din IUNIE 2013 până în prezent

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna februarie la 4,72%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care citricele s-a scumpit cu 5,98% faţă de ianuarie, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.

În ianuarie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 4,32%, în creştere faţă de decembrie, când a fost 3,32%, şi faţă de noiembrie, când a fost 3,23%.

În februarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,74%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6,27%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,92%.

Faţă de luna ianuarie, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în februarie, la citrice (5,98%), fructe proaspete (3,54%) şi la alte legume şi conserve de legume (2,17%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a scăzut, în ultima lună, cu 0,31%.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-13

TAGURI: inflatia, ins, statistica, rata, alerta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova