2016-12-05 20:37

ECONOMIE


Alro ia în calcul închiderea parţială

 |  21:00
Alro ia în calcul închiderea parţială

Producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de curent electric din ţară, examinează posibilitatea închiderii unei părţi din combinat dacă Hidroelectrica nu va ridica forţa majoră până la sfârşitul lunii martie. Conducerea Combinatului Alro Slatina a precizat că forţa majoră de la Hidroelectrica ar trebui ridicată „pentru că debitul Dunării revine aproape de normal”.

Directorul Alro Slatina, Gheorghe Dobra, a anunţat joi că este asigurată cantitatea de energie necesară funcţionării unităţilor de producţie până la 31 martie 201. „Până la sfârşitul lunii martiene-am asigurat sursele de energie electricăşi ne-am asigurat pierderile rezultate din faptul că piaţa este impredictibilă. O să încercăm să găsim soluţii şi pentru perioada următoare. Dunărea este acum la nivel normal. După şase luni de secetă, trebuie să se rezolve problema din punct de vedere hidrologic”, a declarat Gheorghe Dobra, citat de Agerpres.  

Directorul Alro Slatina  a precizat că Hidroelectrica livrează, în medie, 50% din consumul de energie electrică. “Din cauza forţei majore invocate de Hidroelectrica, livrările au fost în limita a 50%. Este o medie, sunt variaţii foarte mari. În trimestrul patru au fost în limita a 35%. În 2011, am continuat programul de investiţii, am redus costurile, consumul şi am folosit resursele posibile pentru a rămâne competitivi. Se adaugă un preţ nepredictibil al energiei electrice, care a avut un impact negativ asupra companiei. Preţurile variază mult de la o zi la alta şi noi trebuie să ajustăm producţia de la un interval orar la altul pentru a rămâne competitivi, pentru a absorbi un nivel al energiei competitiv şi pentru a putea supravieţui”, a mai declarat Dobra. Acesta a mai spus că Alro a devenit cumpărător permanent pe Piaţa Zilei Următoare şi Piaţa de Echilibrare.

Alro: „Nu este nici o presiune”

Întrebat dacă Alro a finalizat negocierile cu Hidroelectrica pentru preţul din acest an al energiei, directorul financiar al companiei, Marian Năstase, a refuzat să răspundă. „Nu putem să răspundem la această întrebare”, a spus el. Conducerea Alro a precizat că prin declaraţiile de joi nu doresc să pună presiune pe Hidroelectrica. „Nu este absolut nici o presiune, cerem ce au şi ceilalţi producători de aluminiu din alte ţări ale UE”, a adăugatDobra.

Alro, subsidiară a Vimetco NV, companie globală de aluminiu primar şi procesat, este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tone/an.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-03-13

TAGURI: alro, inchiderea partiala



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image