2017-08-17 20:31


ALRO – Schema de sprijin pentru energiile verzi trebuie, cel puţin, modificată

 |  21:00
ALRO – Schema de sprijin pentru energiile verzi trebuie, cel puţin, modificată

Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din ţară, cere Guvernului măsuri urgente care să limiteze impactul certificatelor verzi în preţul curentului. Mai mult, reprezentanţii companiei cred că cel mai bine ar fi ca întreaga schemă de sprijin pentru energiile verzi să fie suspendată, în contextul în care industria europeană devine necompetitivă din cauza acestor costuri suplimentare, comparativ cu restul lumii.

Combinatul de aluminiu Alro a înregistrat pierderi în 2012, pentru prima dată de la privatizare, cauza principală fiind reprezentată de costurile cu energia şi cu celelalte taxe adiţionale acesteia, la care s-au adăugat condiţiile nefavorabile de pe piaţa de aluminiu. Pierderile sunt evaluate la 170 milioane de lei, comparativ cu profitul de 218 milioane de lei obţinut în 2011.

Cea mai mare nemulţumire a Alro o reprezintă schema de sprijin pentru energiile regenerabile, valoarea plătită pe certificatele verzi în 2012 reprezentând aproape toată pierderea înregistrată de companie. “Alro a plătit pe certificate verzi şi pe taxe de cogenerare 44 milioane de dolari anul trecut. În 2013, costul va fi şi mai mare, ajungând la aproape 60 de milioane, după estimările actuale”, a declarat, luni, la o masă rotundă, Gheorghe Dobra, directorul general al Vimetco, grupul rus din care face parte Alro.

Egalitate pe piaţă

Conducerea combinatului a fost categorică în ceea ce priveşte necesitatea schimbării sistemului de subvenţionare a energiilor verzi. “Poziţia grupului Alro în România depinde, în mod imediat, de reajustarea schemei suport pentru energia din surse regenerabile”, a precizat Marian Năstase. Conducerea combinatului a mers mai departe şi a declarat că, ar fi mai bine, ca această schemă să fie suspendată. “Spania aşa a procedat, din cauza crizei”, a spus Năstase. “Suntem de părere că producătorii de energie din surse regenerabile ar trebui să funcţioneze în condiţii de piaţă liberă, aşa cum funcţionăm şi noi”, a punctat Marian Năstase.

Atac la industrii

Directorul Vimetco a precizat că Alro nu poate internaliza aceste costuri, pentru că preţul aluminiului este dictat de bursă, unde vin producători din toată lumea, care nu au astfel de costuri. “Preţul aluminiului românesc este mai mare cu 340 dolari/tonă tocmai din cauza costurilor cu energiile regenerabile”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro, Marian Năstase.

“Schema de certificate verzi a distrus toată industria şi are efecte asupra tuturor consumatorilor, având implicaţii inflaţioniste“, a mai spus Gheorghe Dobra.

Schema prin care sunt subvenţionate energiile regenerabile prin intermediul certificatelor verzi are ca scop reducerea poluării. Conducerea Alro a atras atenţia că tocmai această schemă de sprijin ar putea goni industriile din Europa, care se vor reloca în zone unde nu există condiţionalităţi de mediu de o asemenea anvergură, iar scopul nu va fi atins.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-12-12

TAGURI: Alro, Gheorghe_Dobra, certificate_verzi, costuri, pierderi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri

OLTCHIM SA opreşte producţia Acum 8 ore | (0)
Economie