2017-10-21 17:01


ANOFM: Rata şomajului a scăzut în mai cu 0,17%, până la 4,56%

 |  15:16
ANOFM: Rata şomajului a scăzut în mai cu 0,17%, până la 4,56%

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informeaza ca rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii mai 2012 la nivel naţional a fost de 4,56 %, mai mică cu 0,17% decât cea din luna precedentă şi cu 0,47% faţă de cea din perioada similară a anului trecut.

Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă la finele lunii mai a fost de 409.938 de persoane, cu 15.903 persoane mai puţine faţă de finele lunii anterioare.

În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, rata şomajului masculin a scăzut de la valoarea de 5,02 % în luna aprilie, la valoarea de 4,82% în mai, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4, 41% la 4, 26%.

Structura şomajului pe grupe de vârstă în luna mai 2012 se prezintă astfel : 44.281 şomeri au sub 25 de ani; 32.285 şomeri au între 25 şi 29 de ani; 103.025 şomeri au între 30 şi 39 de ani; 116.237 şomeri au între 40 şi 49 de ani; 56.282 şomeri au între 50 şi 55 de ani ; 57.828 şomeri au depăşit 55 de ani.

Rata şomajului s-a diminuat în majoritatea judeţelor, cele mai mari scăderi înregistrându-se în judeţele Ialomiţa (minus 0,83%), Gorj (minus 0,75%), Harghita (minus 0,46%), Buzău (minus 0,41%), Caraş-Severin (minus 0,39%), Sălaj şi Constanţa (minus 0,36%).

Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (8,64 %), Mehedinţi (8,64 %), Teleorman (8,30 %), Dolj (8,13%), Covasna (7,92%), Galaţi (6,76%), Buzău (6,72%), Alba (6,38%), Gorj (6,20%) şi Olt (5,89%).

Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 137.201 au fost şomeri indemnizaţi şi 272.737 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 13.738 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.165 persoane faţă de luna precedentă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-08-29

TAGURI: rata_somaj, anofm



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri