2018-05-21 02:35


Apare o nouă BANCĂ de STAT. Cine va conduce mamutul BDR de 1 MILIARD de lei

 |  15:14
Apare o nouă BANCĂ de STAT. Cine va conduce mamutul BDR de 1 MILIARD de lei

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă iniţiată de parlamentari PSD şi ALDE privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României.

Propunerea legislativă, care a primit din partea senatorilor 66 de voturi "pentru", 2 abţineri şi 18 "împotrivă", va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Iniţiat încă din noiembrie 2015, proiectul de înfiinţare a Băncii de Dezvoltare este semnat de 184 de senatori şi deputaţi PSD şi ALDE, iar primul semnatar este Liviu Dragnea. Caracterul de urgență al înființării noii bănci, în opinia inițiatorilor, este dat de existența unui "risc major al pierderii unor finanțări nerambursabile cauzate de lipsa codinanțării", scrie Realitatea.

Impactul financiar asupra bugetului de stat constă în asigurarea capitalului de stat inițial în cuantum de 1 miliard de lei, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Banca va avea sediul central la Bucureşti. La ora actuală, statul este acţionar majoritar doar la CEC Bank şi la Eximbank.

"Pe fondul unei lipse acute de finanţare extra-bugetară, se impune necesitatea înfiinţării unei instituţii a cărei activitate să constea în realizarea deopotrivă pentru persoane fizice şi juridice legal constituite de finanţări, cofinanţări, refinanţări, garantări sau alte operaţiuni bancare, asigurări şi reasigurări destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea autorităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător şi susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în concordanţă cu politica asumată prin programul de guvernare", mai spun inițiatorii legii.

Proiectul de lege prevede că se înfiinţează Banca de Dezvoltare a României (BDR - SA), ca entitate juridică autonomă şi independentă capabilă să încheie orice tip de contracte în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, poate participa la achiziţii publice şi poate deţine sau înstrăina orice bunuri în acord cu obiectul sau de activitate.

Ce sens are înființarea BDR

"Obiectivul Băncii este de a sprijini antreprenoriatul şi dezvoltarea socio-economică a României prin promovarea investiţiilor şi asigurarea finanţării, prin derularea de servicii financiare şi de consultanţă, şi prin emiterea de titluri de valoare şi strângerea de fonduri sau de capital în scopul susţinerii acestor servicii. În desfăşurarea activităţilor sale, Banca acordă o atenţie deosebită nevoilor IMM, prin măsurile de Ajutor de Stat (...) şi marilor proiecte de infrastructură", se arată în proiect.

De asemenea, BDR "va putea acorda împrumuturi directe cu condiţia să nu excludă finanţarea viabilă din partea băncilor comerciale, a investitorilor privaţi şi a altor intermediari financiari privaţi şi va putea să ofere finanţare în condiţiile pieţei şi să obţină rentabilitate echivalentă cu cea obţinută pe piaţă pe repere comparabile, cu condiţia ca, în desfăşurarea unei astfel de activităţi nesusţinute prin ajutor de stat, să nu concureze cu furnizorii comerciali, ci să remedieze deficitul sau eşecurile infrastructurii financiare", se arată în textul actului normativ adoptat de Senat.

Cine va conduce BDR

Instituţia ar urma să fie condusă de un consiliu de administraţie format din 7 membri: preşedinte şi patru directori, persoane cu înaltă competenţă în sectorul economic, financiar şi bancar, numiţi de ministrul Finanţelor Publice, doi directori independenţi din sectorul non-guvernamental, numiţi de Ministrul Finanţelor Publice, la recomandarea Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială şi care nu fac parte din acesta.

Potrivit actului normativ, calitatea de preşedinte sau director al BDR este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, funcţionar public, director sau funcţionar în cadrul altei instituţii de creditare. În plenul Senatului a fost adoptat amendamentul senatorului USR Nicoleta Ramona Dinu, care prevedea că şi calitatea de membru al vreunui partid politic e incompatibilă cu calitatea de preşedinte sau director al BDR, amendament respins iniţial de Comisia de buget.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-21

TAGURI: banca de stat, brd, banca de dezvoltare a romaniei,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LIBERTATE
21 Feb 2018

sunt tari in care nu se plateste nici o taxa.in romania se inventeaza taxe.
RO TARA AFRICANA TRIBALA
21 Feb 2018

STATUL PARALEL VREA SA PRINDA O HALCA SI IN SISTEMUL BANCAR ROMANESC. REPETENTUL NATIUNII DREAK-NEA SI PROSTARICEANU NIMFOMANU VOR BANCA LOR CU BANI DE LA POPULIMEA SARACA............. NU VOR REUSI.............................
ANONIM
21 Feb 2018

NEMERNICII POLITRUCI, NU VOR SA FIE VALORIFICATI BANI EUROPENI PE CARE RO II PERDE CONTINUU ANUAL (sute de milioane de euro) de frica sa nu fie prinsi cu mata in sac IN SCHIMB VOR SA FURE POPULIMEA ROAMANA AFLATA IN ADORMIREA DOBITOCEASCA...........
LEVST.
22 Feb 2018

PSD îşi creează noua BANCOREX, încă un instrument de devalizare, de data aceasta... PSD vrea noi dezincriminări: Liber la devalizarea firmelor de stat și private... Banca de Dezvoltare a României ar trebui să sprijine antreprenorii şi investiţiile. În realitate, există suspiciunea rezonabilă că ea va fi folosită pentru acordarea de credite neperformante la clienţii politici ai coaliţiei PSD-ALDE şi colateralele...Pentru construcția exoticului Dallas de Slobozia și pentru o fabrică de ulei, firma Ewing Hermes a afaceristului Ilie Alexandru a luat de la BANCOREX, în anul 1995, un credit de 12 milioane de dolari. Nu i-a mai înapoiat niciodată,...PSD, pe atunci FDSN, a falimentat banca, devalizând-o,...datornici cu epoleti ai securitatii... Dorin Iacob, fostul şef de cabinet al lui Virgil Măgureanu, a fost implicat în spolierea BANCOREX... etc.etc.______--------_____ nu ar fi de mirare daca chiar pres-edinte ar fi numit sebastian burduja, ar fi precum in "Dupa 20 de ani", tac-so a falimentat prima Bancorex, si vorba cea, aschimodia nu sare departe de putregai, in special cand "primul semnatar" este Ali -Baba iar iohanis se face ca ploua...
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova