2016-12-08 12:04

ECONOMIE


ARB: Băncile plătesc factura crizei şi îşi asumă o profitabilitate mai redusă

 |  17:19
ARB: Băncile plătesc factura crizei şi îşi asumă o profitabilitate mai redusă
Băncile trebuie să plătească factura crizei şi sunt printre puţiniiagenţi economici din România care au înţeles că nu semaipot obţineprofituri ca în perioada dinainte de criză, fiind dispuse să-şi asume oprofitabilitate mai redusă şi în viitor, a declarat preşedintele ARB, RaduGheţea. De asemenea, acesta a precizat că perioada refinanţărilor deîmprumuturi este normală, de “încălzire” pentru bănci, dar nu trebuie să durezemult, întrucât nu ajută la creşterea creditării pertotal.

“Trebuie să plătim factura crizei.Aţi văzut căprofiturile băncilor sunt din ce în cemaiaproape de realitateaeconomică din România şi din lume. Cred că sistemul bancar este printrepuţinele sectoare din România care au înţeles că nu se mai pot obţine profiturica în perioada dinainte de criză. Marjele se reduc, dobânzile se reduc, cred căasta arată clar că suntem dispuşi ca, pe lângă plata facturii, să ne asumăm şio profitabilitate mai redusă şi după ce se termină această plată a facturii”, aspus Gheţea.

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) amenţionat căau apărut dejamaimulte anunţuri privind reducereadobânzilor şi a marjelor băncilor.

“Suntem într-o nouă etapă, nimeni nu mai trebuie să segândească la câştiguri asemănătoare cu cele din anii 2006-2007. Cine a înţelesacest lucru va putea să îşi dezvolte activitatea corespunzător în noilecondiţii, cine nu a înţeles se va lamenta că nu mai poate să facă activitate caînainte. Da, nu se mai poate face activitatea ca înainte, trebuiesă ne mulţumim toţi cu profituri mai mici, inclusiv băncile”, a continuatGheţea.

Întrebat ce rămâne în bilanţul băncilor după doi ani decriză, Gheţea a spus că“dorinţa băncilor ar fi să rămână cu activelebune, să scape de activele rele”.

El a menţionat că băncile vor să reducă activele “rele”deţinute prin încasarea datoriilor, dar, din păcate, piaţa nu este favorabilăpentru această situaţie.

“Alteori, băncile vând activele rele la preţuri mici, fiela o firmă din grup, fie la o companie terţă, care se ocupă de cumpărareaactivelor slabe, bineînţeles la un discount foarte important. (...) Faptul că băncile vând cu discount activele rele înseamnă că suntdispuse şi trebuie să plătească ceea ce numesc factura crizei, şi acest lucruse va petrece în opinia mea mult timp de acum încolo. Este un fapt real căbăncile trebuie să îşi asume acele credite care nu s-au întors la timp”, a mai spus Gheţea, care ocupă şi funcţia depreşedinte al CEC Bank.

Perioada refinanţărilor este de “încălzire” pentru bănci

“Cu toţii încercăm să vânăm clienţii altor bănci. Sper caaceastă perioadă de încălzire, normală, să se termine câtmairepedeşi să putem avea şi cereri suficient de bune şi de interesante din parteaclienţilor, şi nu numai să facem refinanţare”, a mai spus Gheţea, citat de Mediafax.

El a explicat că există în prezent o efervescenţă, oactivitate intensă a băncilor de a oferi persoanelor fizice şijuridiceofertede finanţare atractive atât în ceea ce priveşterefinanţarea, cât şi pentru afaceri.

“Acest lucru este posibil datorită faptului căsistemul bancar a reuşit să treacă de criză şi, în acest moment, îşi poatepermite cu lichidităţile pe care le are la dispoziţie să poată finanţa afacerinoi sau care există în piaţă şi pot fi atrase de la altă bancă.Este un fapt real că, în acest moment, încercăm să dăm credite derefinanţare şi sper să se termine la un moment dat, pentru că ceea ce facemacum nu ajută deloc la creşterea creditării.Este o perioadă normală înopinia mea, dar nu trebuie să dureze foarte mult”, consideră Gheţea, care ocupăşi funcţia de preşedinte al CEC Bank. El a menţionatcă în a doua parte a acestui an, în contextul relansării economiei, va existaşi o revenire a interesului populaţiei şi companiilor pentru investiţii şi,astfel, pentru contractarea de împrumuturi noi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-11-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image