2016-12-08 16:30

ECONOMIE


Au cheltuit un milion de lire sterline pe minut

 |  10:37
Au cheltuit un milion de lire sterline pe minut

Britanicii au cheltuit vineri circa un milion de lire sterline pe minut, profitând de reducerile de până la 80% la unele dintre produse, ceea ce face din 23 decembrie cea mai aglomerată zi de cumpărături din istoria Marii Britanii, în ciuda crizei economice.

Un număr de 33 de milioane de tranzacţii cu cărţi de credit ale companiei Visa au fost înregistrate vineri, suma totală cheltuită ridicându-se la 1,5 miliarde de lire, echivalentul a un milion de lire pe minut. Totodată, s-a observat că majoritatea clienţilor sunt bărbaţi.

De la primele orele ale dimineţii de vineri, în cartierul West End din Londra, se formaseră cozi în faţa mai multor magazine. Cele mai multe centre comerciale au rămas deschise până la miezul nopţii, pentru a profita la maximum de setea de cumpărături a britanicilor, în condițiile în care comercianţii se aşteptau ca şi sâmbătă un milion de cumpărători să le treacă pragul.

Centrul Bluewater din Kent a estimat că a primit circa 750.000 de clienţi între 20 şi 23 decembrie, iar, în fiecare zi a acestei săptămâni, la Trafford Centre din Manchester au sosit 600 de autocare cu oameni din nordul Angliei puşi pe cumpărături. De asemenea, achiziţiile online de Crăciun sunt estimate la 186 milioane de lire, potrivit unei asociații care monitorizează cumpărăturile pe internet.

Cele mai populare destinaţii pentru britanici sunt New York, Dubai, Dublin, Amsterdam şi Paris, autoritățile așteptându-se la peste 4,25 de milioane de pasageri pentru transportul aerian, în intervalul 16 decembrie - 3 ianuarie, în creştere faţă de anul trecut. De asemenea, autorităţile din transporturi estimează că înaintea Crăciunului pe autostrăzile din Marea Britanie au circulat nu mai puţin de 18 milioane de maşini, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-05-10

TAGURI: lire_sterline, cumpărături, Marea_Britanie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image