2016-12-05 00:34

ECONOMIE


Automobile Dacia a oprit producţia cu trei zile mai devreme decât era programat

 |  14:11
Automobile Dacia a oprit producţia cu trei zile mai devreme decât era programat

Automobile Dacia a oprit producţia în acest an cu trei zile mai devreme decât era programat, începând de miercuri dimineaţa, principala cauză a acestei opriri fiind legată de "realitatea economică şi de evoluţia pieţelor", au declarat reprezentanţii companiei.

"La fel ca întregul domeniu auto, Daciaeste influenţată de realitatea economică şi de evoluţia pieţelor, mai ales a celor din Europa, principala noastră destinaţie de export. În contextul scăderii comenzilor, pentru a evita acumularea de stocuri, Daciatrebuie să îşi ajusteze producţia pentru ultima lună din 2011", au menţionat reprezentanţii companiei, citaţi de NewsIn. Astfel, la sfârşitul anului, producţia de vehicule se va opri cu trei zile mai devreme decât era programat, respectiv începând din 21 decembrie dimineaţa. Reprezentanţii companiei au mai spus că activităţile care nu fac parte din fabricaţia de vehicule se vor adapta în funcţie de comenzi şi de acţiunile programate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-24

TAGURI: Dacia, productie Dacia oprita



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Protest al angajaților uzinei Dacia de la Mioveni Câteva zeci de muncitori ai uzinei Dacia Renault de la Mioveni protestează, vineri dimineaţă,... 02 Dec 2016 | (0)
Incendiu puternic la o hală de producție din Arad Un incendiu a izbucnit la o hală de producție din Arad, iar în urma acestuia cinci sute de metri... 15 Noi 2016 | (0)