2018-11-13 02:42


Avertisment de la Consiliul Concurenței: CFR Marfă ar putea da FALIMENT

 |  21:21
Avertisment de la Consiliul Concurenței: CFR Marfă ar putea da FALIMENT

Comisia Europeană ar putea interpreta ștergerea datoriilor CFR Marfă drept un ajutor de stat ilegal, caz în care operatorul feroviar ar fi nevoit să returneze acei bani și ar putea ajunge la faliment, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, potrivit Jurnalului Național.

"Nu avem progrese la CFR Marfă și mi se pare un caz delicat pentru acest an. Compania spune că și-a redus pierderile și a ajuns pe zero în unele luni. Are un istoric dificil, are datorii mari și îi atârnă sabia lui Damocles deasupra capului din partea Comisiei Europene, pentru că acum câțiva ani i s-au șters datoriile și Comisia a înghițit acest lucru, cu promisiunea că o privatizăm cumva", a spus Chirițoiu. El a amintit că anii au trecut, iar statul nu a reușit să privatizeze compania.

"Compania a făcut acum noi datorii. Este posibil ca oficialii Comisiei Europene să spună că acea conversie, acea ștergere de datorii în vederea privatizării, a fost un ajutor de stat ilegal care trebuie recuperat. I-ar mai arunca în spinare companiei alte sute de milioane, cu dobânzi pe anii respectivi, deci o situație proastă ar deveni catastrofală. Scenariul cel mai rău ar fi ca firma să intre în faliment", a completat Chirițoiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-20

TAGURI: cfr marfa, consiliul concurentei, cfr marfa, faliment, bogdan chiritoiu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


NOSFERATU
20 Ian 2017

CE. PROFIT SA AIBA CFR MARFA CAND DIRECTORII COMPETENTI SI DEVOTATI AU FOST DATI AFARA LA ORDINUL LUI GRUIA STOICA ? CUM SA AIBA CFR MARFA PROFIT CAND GFR- UL LUI GRUIA STOICA ESTE PATRONAT DE SERVICII ? PONTA NU E STRAIN DE ASTA, NICI GHITA SI NICI ALTII CU OCHII ALBASTRII .RUSINE MIZERABILILOR CARE ATI CONTRIBUIT LA FALIMENTUL CFR MARFA. SINDICATELE DIN CFR MARFA INCEPAND CU MANTESCU, SULTANA, MOLEA, GHITA POPA, SI ULTIMUL MARLAN EPURE MARIAN, TOTI DERBEDEII ASTIA ALATURI DE DIRECTORII GENERALI PRECUM FRASINOI, MICU, BUCUREANU, GRATIAN, ZAHARIA AU DISTRUS ACEASTA SOCIETATE CARE AVEA PROFIT SI MERGEA EXCELENT. IN MOMENTUL IN CARE CHINDE SORIN A FOST RACOLAT DE EXTRATERESTII CU OCHI ALBASTRII SUSTINUT LA MOMENTUL ACELA DE TALPES SI ANGAJAT LA GFR, DIN ACEL MOMENT CFR MARFA A LUATO LA VALE. DIN ACEL MOMENT DIRECTORII EXECUTIVI SUB ORDINUL CELUI GENERAL , AU LUCRAT PENTRU GRUIA STOICA. IN ZIUA CAND STOICA A FOST RIDICAT DE MASCATI, A INTELES SI TIGANUL CA NU TE PUI CU SERVICIILE, DEOARECE GRUIA O LUASE RAZNA SI NU MAI DEPUNEA CAT TREBUIA LA TOVARASI. TOATE CONTRACTELE SE PIERDEAU IN FAVOAREA GFR- ULUI LA DIFERENTA DE UN LEU. DECI DOMNILOR CUM SA SUPRAVIETUIASCA CFR MARFA CU ASEMENEA BANDITI? VA DORESC DOMNILOR TRADATORI SA AVETI BUCURIA FAMILIILOR CARE AU RAMAS SOMERI SAU AU SFARSIT SPANZURATI.
MAFIA IN FLOARE SI COLABORARE
21 Ian 2017

DISTRUGE- TI TOATA TARA SI MUNCA DE 100 ANI A CAILOR FERATE
SANDU ADINA
21 Ian 2017

SILVIA POPEANGA NU AI NIMIC PE CONSTIINTA? AI TUPEU SA TE INTORCI IN MINISTERUL PE CARE CU ANI IN URMA IN 1998 CU NEMERNICUL DE BASESCU ATI FACUT PRAF CFR- UL ? CHIAR NU ITI ESTE RUSINE ? SI TU BURUIANA CUM POTI SA TRECI INDIFERENT PESTE TOATE ? AI LASAT MARFA PE PROFIT SI ACUM TE- AI INHAITAT CU TOTI NEPRICOPSITII DIN EA PRECUM VIOREL ENE CA SA MAI SUGETI SI VOI CE A MAI RAMAS. CE FEL DE OAMENI SUNTETI MAI INGINERI DE SAMBATA? TU MIHUT CRACIUN, DIRECTORUL DULCE AL CFR MARFA, AI ADUS TOTI NEPREGATITII IN CFR MARFA, AI DAT AFARA OAMENI FIDELI SA ZICEM, DAR NU TE- AI REMARCAT CU NIMIC IN SENSUL BUN AL PUNERII PE PICIOARE AL SOCIETATII. DECI CUM SA MAI FIE O PAINE DE MANCAT PTR CFR- ISTII LOIALI DIN CALEA FERATA? RUSINE SA VA FIE.
CFR E ROMANIA
21 Ian 2017

Dar Chiritoiu este cumva reprezenttul UE in Romania . La Italieni nu e ajutor de stat , ajutorul de zeci de miliarde de euro a unei bănci .dar la noi ca vrei sa scapi de la faliment o societate bagata in faliment de beseati si oamenii FMIului ,. Chiritoiule veziti de ajutoarele pentru companiile străine ce ti le dau , si nu mai atenta la patrimoniul National . Odata vândut CFR vom puta sa vindem si drapelul , cum a încercat binefacatorul tau besescu . Guvernul României va trebui să-i reconsidere pozitia acestui troian .
MAFIA SI MAFIOTII DE LA TRANSP
21 Ian 2017

Asta s-a si vrut , asta se si vrea cu CFR Marfa si CFR Calatori ... Ma intreb ce fac institutiile statului ( DNA , DIICOT , ANAF , CURTEA DE CONTURI , ETC.) care privesc neputincioase cum sunt devalizate cele doua societati de stat in detrimentul celor private , adica a smecherilor care "mulg" in continuare din banii contribuabililor sute de milioane de euro anual. Dragnea , Ponta si alti lingai nu stiti nimic ?
Random image



Ultimele stiri






loading...