2016-12-06 02:52

ECONOMIE


Baconschi: România caută noi pieţe de export în China şi în lumea arabă

 |  17:29
Baconschi: România caută noi pieţe de export în China şi în lumea arabă

România ar putea găsi alte pieţe - pentru vinurile româneşti - China, de pildă, sau ţările arabe pentru diverse echipamente, în contextul în care partenerii din Vestul continentului ne-au cerut mai puţine exporturi, a declarat miercuri ministrul de externe, într-un interviu la The Money Channel.

“Avem foarte mult de câştigat dacă revenim într-o relaţie viguroasă din punct de vedere comercial, economic, investiţional cu această lume arabă, care se transformă”, a arătat  Baconschi. În opinia sa, ţaranoastră trebuie să-şi îndrepte din nou atenţia spre această zonă. “Am format mulţi membri ai elitelor de azi din aceste ţări în România, în anii ‘80. Am avut mult comerţ, mulţi specialişti români care au lucrat şi au construit în aceste ţări. Evident ne-am concentrat pe altceva şi acum revenim, dar forumul economic România- statele din Golf, prima ediţie la Bucureşti, următoarea la Abu Dhabi, anul viitor, a arătat că există interes de ambele părţi şi că operatorii români, companiile româneşti vor să-şi diversifice pieţele”, a spus Teodor Baconschi.

Referitor la vizita de marţi din Libia şi la oportunităţile economice oferite de schimbarea de regim, ministrul consideră că firmele româneşti pot concura cu cele europene. “Principalul atu este expertiza noastră în domeniul petrolului şi al gazelor, al infrastructurii energetice, electrice. Am construit pe vremuri în Libia zeci de şcoli, peste 500 km de drumuri, un spital, instalaţii portuare, un combinat chimic care funcţionează şi astăzi. În toate aceste domenii critice pentru reconstrucţia Libiei, companiile româneşti au un loc, chiar dacă se vor organiza licitaţii”, a afirmat Baconschi, potrivit NewsIn. “Încurajez companiile să intre curajos pe piaţa libiană”, a mai declarat şeful diplomaţiei române.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-08-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SILVIU
01 Dec 2011

Dle Baconschi, ma faci sa rad!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Adauga un comentariu

Random image