2016-12-08 16:39

ECONOMIE


Băsescu a cerut onorarea integrală a creanţei Rompetrol Rafinare

 |  17:47
Băsescu a cerut onorarea integrală a creanţei Rompetrol Rafinare

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, laîntâlnirea de la Astana cu preşedintele Republicii Kazahstan, NursultanNazarbaev, onorarea integrală a creanţei bugetare a Companiei Rompetrol Rafinarefaţă de statul român.

În perioada 1-2 decembrie, preşedinteleBăsescu a participat la cel de-al VII-lea Summit al OSCE, care a avut loc laAstana, în Republica Kazahstan.

În marja acestei reuniuni, şeful statuluiromân a avut şi o serie de întrevederi bilaterale, între care şi cupreşedintele Kazahstan, Nursultan Nazarbaev.

Potrivit unui comunicat transmis, ieri, deAdministraţia Prezidenţială, în ceea ce priveşte relaţiile economice,preşedintele Băsescu a solicitat "onorarea integrală a creanţei bugetare aCompaniei Rompetrol Rafinare faţă de statul român".

La întrevederea cu preşedintele Nazarbaev,şeful statului a transmis aprecierea pentru modul în care a fost organizatăreuniunea de la Astana de către partea kazahă, în calitatea sa de preşedinte înexerciţiu al OSCE în acest an, precizează sursa citată.

La precedenta vizită în Kazahstan, în martie2010, preşedintele Traian Băsescu a spus, la o întâlnire cu oameni de afaceri,că este necesară respectarea angajamentelor şi obligaţiilor asumate de cătrecompaniile care activează în România.

"În cea de-a doua zi a vizitei, preşedinteleTraian Băsescu s-a întâlnit cu reprezentanţii companiilor române şi kazahe careactivează în domeniul energiei, reafirmând interesul statului român de astimula un mediu de afaceri cât mai favorabil dezvoltării cooperăriibilaterale. Preşedintele României a reafirmat necesitatea respectăriiangajamentelor şi obligaţiilor asumate de către companiile care activează înRomânia. Şeful statului a adăugat că nivelul bun al relaţiilor bilateraleromâno-kazahe trebuie să încurajeze investiţiile reciproce şi cooperareaspecialiştilor din ambele ţări în proiecte de interes comun", conform unuicomunicat al Preşedinţiei.

În mai 2010, ministrul dezvoltării, ElenaUdrea, a susţinut că Executivul nu ar fi fost nevoit să reducă pensiile micidacă omul de afaceri Dinu Patriciu şi-ar plăti datoriile către statul român, învaloare de 600 milioane de dolari. Udrea a menţionat, într-o emisiune la B1 TV,că termenul pentru plata datoriei expiră toamna aceasta, dar KazMunaiGaz, carea achiziţionat de la Dinu Patriciu compania Rompetrol, nu îşi poate plătidatoria.

"Dacă domnul Dinu Patriciu, mentorul şifinanţatorul domnului Crin Antonescu (...), şi-ar plăti datoria către statulromân, de 600 milioane de dolari, nu ar mai trebui să tăiem pensiilemici", a spus Elena Udrea.

În august, preşedintele Traian Băsescu adeclarat, la TVR, că "magnaţii", deşi au datorii la stat, sunt"cei mai împotriva taxelor şi dau lecţii", invocându-i aici pe DinuPatriciu, Răzvan Temeşan sau Ion Nicolae.

Traian Băsescu a afirmat că"magnaţii", cei care datorează destul de mult României, "suntcei mai împotriva taxelor". "Cei mai împotriva taxelor îl vedem dedomnul Nicolae, îl vedem pe domnul Patriciu, care încă n-a dat banii înapoi,cei 600 de milioane, ci i-a transferat la KazMunai", a spus şefulstatului.

Întrebat de ce nu este executată companiaKazMunai, Traian Băsescu a replicat: "Va fi executată".

"A încercat KazMunai să-şi facă o mărirede capital să nu... Domnul Patriciu n-a întrebat pe nimeni când a făcutvânzarea, nici măcar pe prietenul Tăriceanu: «Măi, vând cu tot cu datorie lakazahi», în schimb ne dă lecţii tot timpul de ce avem de făcut", a spusel.

În 10 noiembrie, premierul Emil Boc i-amandatat pe reprezentanţii Guvernului implicaţi în litigiul cu RompetrolRafinare (RRC) pentru datoriile istorice ale companiei să continue procesulpentru a încasa întreaga sumă care trebuie recuperată şi să nu acceptetransformarea în acţiuni a acestor restanţe.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, în 8 noiembrie,contestaţia Rompetrol Rafinare la decizia Agenţiei Naţionale de AdministrareFiscală (ANAF) de a institui sechestru asigurător asupra unor active alecompaniei, pentru a preveni înstrăinarea respectivelor bunuri, în condiţiile încare compania are de plătit datorii istorice de peste 500 milioane de euro.

ANAF a instituit, în 10 septembrie, sechestruasigurător asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare, precum şiasupra participaţiilor în filialele sale, pentru a preveni înstrăinarea bunurilorrespective, în condiţiile în care compania are de achitat datorii istoricereprezentând obligaţiuni ajunse la maturitate.

Decizia ANAF privind instituirea sechestruluieste legată de o emisiune de obligaţiuni convertibile, în valoare de 570 milioanede euro (740 de milioane de dolari), scadente la 30 septembrie, emise în 2003statului român în cadrul unei conversii a datoriilor Rompetrol Rafinare.

Astfel, grupul KazMunaiGaz a decis, la finelelunii septembrie, conversia în acţiuni a obligaţiunilor emise de Rompetrol în2003 şi pe care nu le-a răscumpărat de la stat, care ar urma să redevinăacţionar, însă cu un pachet minoritar.

Guvernul a anunţat că va contesta în instanţădecizia Rompetrol.

Potrivit Fiscului, Rompetrol a alesmodalitatea de răscumpărare a obligaţiunilor când a efectuat o plată parţialăîn august, în valoare de 54 milioane de euro, iar restul titlurilor nu pot ficonvertite în acţiuni.

La începutul lunii octombrie, directorulgeneral al KazMunaiGaz, Kairgeldi Kabildin, a declarat că intenţionează săajungă până la sfârşitul anului la o înţelegere cu statul român în privinţadatoriei Rompetrol Group.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a pussub supraveghere, pentru o eventuală retrogradare, ratingul "B+"pentru credite pe termen lung al grupului Rompetrol, după ce ANAF a instituitsechestru asupra activelor subsidiarei Rompetrol Rafinare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638951-10-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image