2017-12-13 13:19


Bell AH1 Viper, elicopterul de atac american, ar putea fi fabricat în ROMÂNIA. În câți ani ar putea fi dezvoltată investiția

 |  21:28
Bell AH1 Viper, elicopterul de atac american, ar putea fi fabricat în ROMÂNIA. În câți ani ar putea fi dezvoltată investiția

Richard Harris, vicepreședinte pentru vânzări internaționale în domeniul militar în cadrul Bell Helicopter, a declarat miercuri că elicopterul de atac AH1 Viper ar putea fi produs în România în patru-cinci ani, în urma discuțiilor avute cu reprezentanți ai Guvernului.

"Am venit deja în luna martie ca parte a discuțiilor economice între România și America. Am primit o invitație de la ministrul Mediului de Afaceri, domnul Petrescu, pentru a veni și a vedea oportunitățile din industrie. Am fost întotdeauna impresionați de industria aerospațială din România. Prin urmare, în această săptămână vom face vizite la toate companiile din sectorul aerospațial pentru a face o evaluare a oportunităților de participare în industrie", a spus Richard Harris, în cadrul unei conferințe de presă, informează Agerpres.

El a prezentat și un proiect mai vechi al companiei Bell prin care, împreună cu Ghimbav Brașov, urma să se construiască la finalul anilor '90 elicopterul "Dracula", proiect ce nu a mai fost finalizat din cauza contextului politic.

"Credem că putem trece la pasul următor din punct de vedere al tehnologiei și al suportului pentru această industrie. Evaluarea va avea loc în cursul verii și până în luna octombrie vom avea o viziune mai bună asupra situației. Dar nu este vorba numai despre Bell Helicopter, celelalte companii din familia Textron, precum și partenerii noștri din programul H1 sunt și ei implicați în această evaluare. Suntem deja în discuții cu câteva companii românești să liciteze pentru preluarea producției unor componente ale acestui tip de elicopter, cum ar fi coada elicopterului sau alte câteva componente", a arătat Harris.

Deocamdată, aparatele AH1 Viper sunt produse doar în SUA

Bell AH1 Viper, a explicat el, este un elicopter de atac deosebit de modern, care este produs la ora actuală de Bell Helicopter pentru Forțele Navale Americane. Are o armură rezistentă la proiectile de până la 23 mm calibru, rachete aer-aer și o rază de acțiune, cu două rezervoare suplimentare, de 575 km.

Întrebat de perioada necesară pentru demararea construcției elicopterelor în România, Richard Harris a menționat că este un proces destul lent, de circa patru-cinci ani.

"Este un întreg proces de formare și de instruire care trebuie făcut înainte de evaluarea instrumentelor existente, de formare a românilor în America și poate dura între patru și cinci ani. La început, Bell Helicopter ar construi în Texas primele cinci sau șase elicoptere românești, împreună cu specialiști români care vor veni în Statele Unite pentru a învăța care sunt procesele de producție și apoi vom muta producția, încetul cu încetul, în România, până când toate procesele vor fi capabile să fie făcute aici", a mai declarat vicepreședintele pentru vânzări al Bell.

El a punctat faptul că România ar putea deveni prima țară din afara SUA care produce astfel de elicoptere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-06-14

TAGURI: bell ah1 viper, elicopter de atac, american, sua, romania, ghimbav





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova