2016-12-06 14:14

ECONOMIE


Benzinăriile vor trebui să afişeze nivelul bio din combustibili

 |  19:11
Benzinăriile vor trebui să afişeze nivelul bio din combustibili

Distribuitorii finali de benzină şi motorină vor fi obligaţi să afişeze la pompă conţinutul de biocarburant din combustibili, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. De asemenea, conform proiectului de act normativ, producătorii şi importatorii de autovehicule sunt obligaţi să includă în documentaţia tehnică pe care o pun la dispoziţia utilizatorilor, respectiv cartea tehnică, informaţii privind conţinutul de biocarburanţi din benzină care poate fi utilizat şi, mai ales, cu privire la folosirea adecvată a diverselor tipuri de amestecuri conţinând benzină, informează Agerpres.

Se permite introducerea pe piaţă, anual, în perioada 1 mai - 30 septembrie, până la data de 30 septembrie 2015, a benzinei cu un conţinut de etanol care are presiunea de vapori de maximum 60 kPa (kilopascal) şi cu o depăşire autorizată a presiunii de vapori pentru benzină cu conţinut de etanol, cu condiţia ca etanolul folosit să fie un biocarburant.

Pe teritoriul României va fi interzisă introducerea pe piaţă a benzinei cu tetraetil de plumb.

Proiectul de Ordonanţă stipulează că se admite introducerea pe piaţă numai a motorinei, destinată autovehiculelor cât şi utilajelor mobile nerutiere inclusiv a navelor de navigaţie anterioară, tractoarelor agricole şi tractoarelor forestiere şi ambarcaţiunilor de agrement, care corespunde specificaţiilor tehnice prevăzute în anexa actului normativ.

Prin excepţie, furnizorii au posibilitatea ca în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă să introducă pe piaţă motorina aflată pe stoc care corespunde specificaţiilor tehnice prevăzute în anexa nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.689/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, cu modificările şi completările ulterioare.

Distribuitorii finali de motorină vor fi obligaţi să afişeze la pompă conţinutul de biocarburant din motorina diesel, în special conţinutul de esteri metilici ai acizilor graşi - FAME.

Până la data de 31 decembrie 2020, furnizorii au obligaţia să reducă, în etape, emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie a carburantului şi energia furnizată, cu până la 10%, în raport cu emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie de carburanţii fosili în 2010 având ca referinţă standardul pentru carburanţi aferent acelei perioade.

Această reducere constă în: o reducere de 6%, cu respectarea următoarelor valori-ţintă intermediare: 2% până la data de 31 decembrie 2014 şi 4% până la data de 31 decembrie 2017; o valoare-ţintă de reducere suplimentară faţă de reducerea prevăzută de 2 %, care să fie realizată fie prin furnizarea de energie pentru transport, utilizată de către orice tip de autovehicul rutier, utilaj mobil nerutier, inclusiv navă de navigaţie interioară, tractor agricol sau tractor forestier sau ambarcaţiune de agrement, fie prin utilizarea oricărei tehnologii, inclusiv captarea şi stocarea carbonului în procesul de producţie al carburantului, prin care se pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie de carburanţi sau de energie furnizată, sau prin ambele metode descrise; o valoare-ţintă de reducere suplimentară faţă de reducerea prevăzută de 2%, prin folosirea de reduceri de emisii certificate - CER, achiziţionate în conformitate cu mecanismul de dezvoltare curată instituit prin Protocolul de la Kyoto, în condiţiile stabilite în schema Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu privire la sectorul rafinării.

Elaborarea acestei Ordonanţe de Urgenţă a fost determinată de întârzierea semnificativă a procesului de transpunere a directivelor europene privind specificaţiile pentru benzine şi motorine, de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi pe cea privind specificaţiile pentru carburanţii folosiţi de navele de navigaţie interioară.

Introducerea art.260 alin.(3) în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) accelerează mecanismul de impunere a sancţiunilor pecuniare în cazul în care Comisia, sesizând Curtea de Justiţie cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, consideră că statul membru nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă.

O altă motivaţie este aceea că în perioada imediat următoare se aşteaptă semnalarea de către Comisia Europeană a întârzierii cu privire la transpunerea şi comunicarea măsurilor de transpunere referitoare la Directiva 2009/30/CE, următoarea etapă fiind aceea de sesizare de către Comisie a Curţii de Justiţie cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către România, ca stat membru, se impune reglementarea în regim de urgenţă a transpunerii prevederilor directivei menţionate.

Neadoptarea soluţiei legislative preconizate ar avea drept consecinţă negativă întârzierea şi mai accentuată a transpunerii şi comunicării măsurilor de transpunere referitoare la Directiva 2009/30/CE, fapt ce va avea ca efect sesizarea de către Comisia Europeană a Curţii de Justiţie cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către România, însoţită de indicarea cuantumului sumei forfetare şi/sau al penalităţii cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătit de către stat, existând astfel posibilitatea aplicării de către Curtea de Justiţie chiar din momentul pronunţării primei hotărâri de condamnare, a sancţiunilor pecuniare, în limitele indicate de Comisie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image