2016-12-03 13:51

ECONOMIE


Berceanu pledează pentru privatizarea CFR Marfă, după discuţiile cu FMI

 |  19:32
Berceanu pledează pentru privatizarea CFR Marfă, după discuţiile cu FMI
MinistrulTransporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, că privatizarea CFR Marfă seaflă în stadiul decis anul trecut, iar delegaţia FMI a constatat acest lucru şia încurajat ministerul să meargă pe această direcţie. Sindicatele se opun însăvânzării companiei, afirmând că în actualul context economic, CFR Marfă va fivândută pe nimic.

"PrivatizareaCFR Marfă se află în stadiul pe care l-am decis anul trecut, a fost un studiude fezabilitate, am făcut o serie întreagă de pregătiri, deci e exact pe drumulpe care l-am stabilit. De altfel, delegaţia FMI a constatat acest lucru şi ne-aîncurajat să mergem pe această direcţie", a afirmat Radu Berceanu. El aspus că va trimite "toate aceste lucruri" şi Comisiei Europene,pentru a primi un accept şi a susţinut că reprezentanţii Executivului europeanprezenţi la Bucureşti l-au asigurat de sprijinul lor pentru toate acestemăsuri.

În luna mai,Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi CE să vândă pachetul majoritar de acţiunila CFR Marfă, potrivit Memorandumului suplimentar de Înţelegere convenit deRomânia cu FMI şi UE. Executivul aplicase deja un program de reducere apersonalului, primii 4.000 de salariaţi fiind disponibilizaţi la începutullunii martie. Radu Berceanu a anunţat, în ianuarie, că procedurile deprivatizare vor începe în acest an. Procesul de privatizare a CFR Marfă vaîncepe imediat, iar evaluarea ofertelor şi derularea negocierilor vor avea locspre sfârşitul acestui an, a declarat Berceanu, în 14 ianuarie. Ministrul transporturilora spus că Deutsche Bahn şi compania austriacă de transport feroviar suntinteresate să intre pe piaţa din România, arătând că un prim semnal l-a avut învara anului trecut, când austriecii l-au angajat pe directorul general deatunci al CFR Marfă. Întrebat dacă aceste companii sunt interesate de preluareaCFR Marfă, Berceanu a evitat un răspuns direct, explicând însă că Guvernultrebuie să aibă pregătite toate procedurile pentru momentul în care piaţa îşiva reveni şi va creşte interesul investitorilor.

Lunatrecută, preşedintele Traian Băsescu a subliniat faptul că MinisterulTransporturilor nu a atras nici o finanţare europeanădin cauza incompetenţei angajaţilor "arhiselectionaţi" şi că el, dacăar fi fost în locul ministrului Radu Berceanu, i-ar fi dat afară pe toţi caregestionează proiectele. În replică, Berceanu s-a plâns că nu are la dispoziţiebani pentru cofinanţare. "Ministrul Radu Berceanu minte atunci când spunecă nu are bani de cofinanţare pentru proiectele europene", a spus, ieri,şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-01-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image