2018-09-20 20:13


BILANŢ. OMV Petrom, profit în scădere

 |  17:29
BILANŢ. OMV Petrom, profit în scădere

Compania OMV Petrom (SNP) a avut la nouă luni un profit net de 991 milioane lei (223,1 milioane euro), în scădere cu 59% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi pierderi în trimestrul al treilea, vânzările coborând în ianuarie-septembrie cu 16%, la 13,62 miliarde lei (3,06 mld. euro), după ce preţul ţiţeiului la nivel internaţional s-a înjumătăţit faţă de cotaţiile din 2014.

În intervalul iulie-septembrie compania a avut pierderi de 46 milioane lei, faţă de un profit de 691 milioane lei în precedentele trei luni şi un câştig de 1,02 miliarde lei în aceeaşi perioadă din 2014. În trimestrul al treilea, compania a avut vânzări de 4,81 miliarde lei, mai mici cu 12%, informează Mediafax.

„În primele nouă luni din 2015, performanţa financiară a grupului a fost sever afectată de scăderea cu aproximativ 50% a preţurilor ţiţeiului comparativ cu perioada similară a anului precedent”, a declarat directorul general al companiei, Mariana Gheorghe. Ea a adăugat că OMV Petrom a continuat să-şi limiteze cheltuielile de capital şi costurile operaţionale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-05

TAGURI: bilant, omv petrom, profit, scadere
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...