2018-06-19 19:28


Blog pe hârtie. Cine plătește nota de plată?

 |  22:56
Blog pe hârtie. Cine plătește nota de plată?

Notă redacției: Remus Zamfirescu este un cunoscut notar, care a adunat pe pagina sa de Facebook aproape 40.000 de like-uri. Postările pe blogul personal (remuszamfirescu.ro) generează sute de mii de vizualizări și ne-au atras și nouă atenția. Judecat pentru evaziune fiscală, Zamfirescu beneficiază de prezumția de nevinovăție, în bază căreia îi acordăm cuvântul.

După cum spuneam în urmă cu puţin timp, vă invit să abordăm şi subiecte ce ţin de viaţă şi de societatea noastră, subiecte concrete şi omniprezente. Am dorinţa ca prin postările mele şi prin comentariile voastre să învăţăm împreună să luptăm, să ne adaptăm, să acceptăm sau să respingem o serie de probleme, poate multe dintre ele conjuncturale, dar de care ne lovim zilnic. Aşa cum am promis, o să evit sfera politicului, iar dacă în anumite momente, tangenţial, o s-o ating, îmi cer scuze anticipat. Din capul locului vă fac precizarea că nu susţin nici un partid politic, nici un lider politic şi nici nu mă „bucur” de susţinerea financiară din partea nimănui. Singura susţinere de care mă bucur şi de care sunt mândru este a voastră, a cititorilor mei şi a propriilor idei şi trăiri.

Gestionarea spațiilor publice în societatea de piață românească

Trecând la subiectul postării, încep prin a vă spune că, fără să vreau, urmăresc speţa pe care urmează să o detaliez de aproximativ un an. O urmăresc atent şi cu fiecare ocazie pe care o am, rămân consternat şi cu un şir de întrebări fără răspuns. Aşa cum spuneam, nu sunt aici pentru a critica pe cineva şi nu scriu pentru a „ataca” o persoană anume, motiv pentru care nu o să folosesc nume sau denumiri. Doar constat anumite lucruri şi îmi spun „părerea mea”!

Povestea mea se referă la încercarea de a transforma societatea românescă într-o societate de piaţă, mediul de afaceri, într-unul concurenţial corect şi onest şi la oportunităţile de dezvoltare economico-sociale, care ne afectează pe toţi.

În Bucureşti existau, încă din perioda anilor '80 şi o bună bucată de timp după Revoluţie, o serie de parcuri, baze sportive sau pur şi simplu zone de agrement aflate la dispoziţia tinerilor, studenţilor sau elevilor. Foarte adevărat este că imediat după Revoluţie, din lipsă de interes sau din lipsa banilor, multe dintre ele au intrat într-o avansată stare de degradare. Unele dintre ele s-au pricopsit cu baruri, terase, spaţii pentru nunţi şi botezuri etc. Altele au rămas pur şi simplu în paragină, timpul devenind un duşman feroce pentru ele. Aşa cum era normal, statul, care cu siguranţă nu avea şi nici nu are fonduri suficiente pentru întreţinere lor, să nu mai vorbim de dezvoltarea lor, trebuia să găsească investitori. Trebuia să găsească persoane sau companii, româneşti sau străine, care să preia spaţiile respective, bazele de agrement sau sportive, să le conserve, să le dezvolte şi/sau să le administreze. În unele cazuri s-a întâmplat, în altele nu.

Bază sportivă transformată în centru spa ultralux evazionist

Blog pe hârtie. Cine plătește nota de plată?
zoom
Într-un caz anume s-a întâmplat într-un mod foarte bizar. Baza respectivă a fost concesionată unui om de afaceri român şi cu o notorietate de invidiat. După părerea mea un lucru lăudabil. Concesiunea s-a făcut pe o perioadă de 49 de ani. Un lucru iar lăudabil, având în vedere că orice investitor trebuie să beneficieze de un termen rezonabil pentru recuperarea investiţiei. Obligaţia contractuală dintre investitorul nostru şi autoritatea statului care a dispus concesiunea prevedea ca acesta să nu schimbe pe perioda concesiunii destinaţia spaţiului şi anume aceea de bază sportivă. Zis şi făcut. Problema intervine atunci când pe locul acelei baze sportive de sorginte comunistă apare un centru spa ultramodern, o sală de fitness, o piscină de agrement cu un bar încorporat, o serie de restaurante, câteva terenuri de tenis etc. O să spuneţi că sunt rău şi mârşav. O să spuneţi că sunt invidios. O să spuneţi că nu e nimic rău în asta şi că investitorul nostru nu a făcut altceva decât să investească, să dezvolte şi să modernizeze locul. Nimic mai adevărat. Doar că dacă înainte de concesiune acel loc era public sau cel puţin accesul publicului tânăr era oarecum facil, acum abonamentul anual la acea locaţie depăşeşte suma de 2.000 euro, adică aproximativ 9.000 de lei. Ceva ce cu siguranţă îşi poate „permite” orice elev său student din România. Să nu uităm că simplul acces în locaţie se face contra sumei de 100 lei de persoană, sumă care cred că este „accesibilă” fiecărui român de rând!!!

Lăsând în urmă această constatare şi mergând în acea locaţie, am avut o mare surpriză în momentul în care am primit bonul fiscal pentru plata tarifului de acces. Pe bonul fiscal nu era menţionată nici o societate comercială înmatriculată în România, în schimb era... FUNDAŢIE!!! Acelaşi lucru l-am constatat şi pe bonurile fiscale de la băuturile comandate şi plătite în locaţie.

Nu vreau să mă aplec şi nu întreb cum a fost făcut contractul de concesiune. Nu intru în detalii ce pot friza uşor latura penalului, în schimb îmi pun o întrebare al cărei răspuns sincer cred că ne afectează pe toţi, nu numai prin prisma cazului nostru concret, cât prin naşterea şi întreţinerea unui mediu de afacerei neconcurenţial şi nedrept, fapt ce ne afectează pe toţi.

Ce face concurența?

Să presupunem că un alt investitor, român sau străin, vrea să vină şi să construiască ceva similar în apropiere. Acest lucru ducând la o investiţie directă, la apariţia de locuri de muncă, la dezvoltarea unei concurenţe sănătoase şi benefice nouă, consumatorilor, la o politică de preţuri şi servicii adaptate mediului concurenţial, precum şi la dezvoltarea zonei cu pricina. Noul investitor şi posibil concurent, începe să-şi facă calculele de rigoare şi observă următoarele lucruri:

Trebuie în primul rând să achiziţioneze terenul, la o suprafaţă aproximativ egală şi la un preţ mediu al zonei de 1.000 euro/mp, înseamnă că acesta trebuie să scoată din buzunar doar pentru achiziţia terenului în jur de 10 milioane de euro. După achiziţia terenului urmează obţinerea autorizaţie de construire, cu tot „circul” de rigoare şi investiţia propriu-zisă pentru construcţia unei noi baze sportive, sume greu de cuantificat pentru mine în momentul de faţă. Să ne imaginăm că noul investitor a făcut toate eforturile, a construit baza sportivă şi începe să o opereze. El, ghinionistul, constată două lucruri complite pentru el. Constată că, spre deosebire de „vecinul” şi concurentul lui, nu numai că a trebuit să plătească în plus cel puţin 10 milioane de euro, dar trebuie să perceapă şi să platescă TVA şi impozit pe profit (taxe şi impozite de care o fundaţie este scutită), fiind obligat să perceapă tarife cu cel puţin 40% mai mari decât „concurenţa”!!! Adunând toţi factorii sau mai bine zis toate cheltuielile de mai sus vedem că noul investitor şi posibil concurent nu are nici o şansă de supravieţuire în faţa primului nostru personaj. Vedem că în timp ce noul investitor este obligat să renunţe din start la orice investiţie, cel deja existent nu mai are nici o concurenţă vis-a-vis de calitate, politica de preţuri şi servicii, iar cei care pierdem în final suntem noi. Nouă, din păcate, nu ne rămâne decât să „alegem” dintr-un singur ofertant, să plătim un preţ sau să ne lipsim de ofertă în cazul în care nu ne permitem.

Din păcate acest caz nu este singular şi cu siguranţă nu este unul izolat. Este un mediu de afaceri toxic, creat şi întreţinut în societatea noastră şi de pe urma căruia nimeni în afară de noi nu are de pierdut, iar asta se întâmplă pentru că noi trebuie să plătim în final, „nota de plată”!

remuszamfirescu.ro


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-01

TAGURI: remus zamfirescu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova

-