2016-12-05 14:39

ECONOMIE


Boc: “Bugetul pentru 2012 e făcut pentru vreme rea”

 |  20:14
Boc: “Bugetul pentru 2012 e făcut pentru vreme rea”

Proiectul de buget al României pentru anul 2012 este unul prudent, “pentru vreme rea”, prin care se doreşte menţinerea stabilităţii macroeconomice, însă “dacă nu va fi furtună va fi mai bine pentru toată lumea”, a declarat premierul Emil Boc, la începutul întrevederii liderilor coaliţiei de guvernare cu reprezentanţii delegaţiei FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. “E mai bine să preîntâmpinăm vremea rea şi să păstrăm stabilitatea macroeconomică a ţării. Însă, dacă nu va fi furtună, va fi mai bine pentru toată lumea”, a spus primul-ministru, citat de Agerpres. Potrivit premierului, în 2011, România este în grafic cu atingerea ţintei de deficit bugetar de 4,4% din PIB şi a celei de creştere economică de 1,5% datorită şi sprijinului organismelor financiare internaţionale, dar şi al românilor. La rândul său, reprezentantul FMI, Jeffrey Franks, a afirmat că, deşi evaluarea delegaţiei nu este încă definitivată, pot fi însă apreciate rezultatele foarte bune obţinute de Guvernul României mai ales în ceea ce priveşte ţinta de deficit. El a evidenţiat că este de acord că, din cauza vremii de furtună, bugetul României pentru 2012 trebuie să rămână prudent şi a ţinut să sublinieze că, spre deosebire de precedenta criză financiară din urmă cu doi ani, România este mai bine pregătită pentru a face faţă provocărilor, având o economie mai solidă şi mai stabilă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-06-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image