2016-12-06 20:07

ECONOMIE


Boc face comisie pentru preţul benzinei. Protestele continuă

 |  19:38
Boc face comisie pentru preţul benzinei. Protestele continuă

“Monopolul”cartelului petrolist, sute de milioane de euro, bani negri de pe piaţă saucontrolul nefinalizat al Consiliului Concurenţei privind creşterea preţurilorla carburanţi ar fi principalele motive pentru care preţul benzinei sau almotorinei ar putea “sări” de 6 lei/litru în acest an. De ochii lumii, conducereacentrală a PDL a cerut Ministerului de Finanţe clarificări privind preţurile lacarburanţi. Între timp, pe internet circulă o scrisoare prin care şoferii suntsfătuiţi ca în zilele de luni 17, marţi 18 şi miercuri 19 ianuarie să nu intre înnici o benzinărie.

După cecompaniile petroliere au crescut preţul carburanţilor, anul trecut, cu peste30%, Guvernul Boc a solicitat Ministerului de Finanţe clarificări privindpreţurile la carburanţi. „Este o preocupare pe care premierul o are în aceastăperioadă şi sunt convins că mai multe lucruri va spune domnul prim-ministru,care a solicitat responsabililor de resort - mă refer le cei din Ministerul deFinanţe - clarificări în acest domeniu”, a declarat vicepreşedintele PDLGheorghe Flutur, după şedinţa conducerii centrale a PDL.

Pe de altă parte, patronii firmelor deconstrucţii consideră că majorarea carburanţilor„este cea mai nesimţită scumpire văzută vreodată”. “Scumpirea benzinei şi a motorinei dinRomânia se poate compara cu majorarea carburanţilor din Grecia, Cipru sauDanemarca. Diferenţa este că România produce o treime din benzina de pe piaţă, iarcele trei ţări nu produc carburanţi. O soluţie bună ar fi intervenţia statului.Consiliul Concurenţei a început din 2005 o investigaţie pe piaţa carburanţilor,fără nici un rezultat. Statul poate majora redevenţa dacă firmele petroliere nureduc preţul benzinei”, considerăDan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronaledin România (ACPR). Acesta susţine că preţul benzinei sau al motorinei nu se vaieftini “nici dacă bariul de petrol ar costadoi cenţi”. “Când barilula ajuns sub 50 de dolari, benzina nu s-a ieftinit. La ce să ne mai aşteptăm cândpreţul acestuia a sărit de 90 de dolari? Băieţiiau format un monopol în care statul nu poate să intervină”, a spusAghaton.

Boc nu introduce taxa Robin Hood” pentru petrolişti

Guvernulnu are în vedere introducerea unei taxe „Robin Hood” (supraimpozitareaporfiturilor excesive) pe profiturile companiilor petroliere, a declarat luni,într-o conferinţă de presă, ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu. Întrebat de jurnalişti dacă lanivelul Guvernului există o îngrijorare legată de evoluţia preţurilorcarburanţilor, Ialomiţianu a spus că preţurile se stabilesc liber şi MFP nupoate interveni să stabilească preţurile pe o piaţă liberă. “Noi am fost obligaţi, potrivit directivei europene, să ne aliniemprivind mărimea accizei. Am avut un calendar şi trebuie să îl respectăm.Consiliul Concurenţei nu este în subordinea MFP. Dacă această instituţieconstată că este vorba de un cartel, sigur că trebuie să ia măsurile prevăzutede lege”, a spus oficialul.

Taximetriştiivor boicota joi benzinăriile

Asociaţia pentru Drepturile TaximetriştilorIndependenţi (ADTI) anunţă printr-un comunicat remis duminică Agenţiei NewsIncă joi, 13 ianuarie, va boicota staţiile şi că nu va alimenta maşinile cucarburant în nici o benzinărie din România, din cauza creşterii preţuluiexagerat al carburanţilor. "Considerăm că singura formă de protest pentrustoparea creşterii excesive a preţului la carburant este un boicot albenzinăriilor la nivel naţional. Asociaţia pentru Drepturile TaximetriştilorIndependenţi (ADTI) a cerut în nenumărate rânduri Guvernului şi ParlamentuluiRomâniei implicarea în oprirea creşterii preţurilor la carburanţi", searată în comunicatul asociaţiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-01-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image