2016-12-11 14:05

ECONOMIE


„Bonus” de 50 milioane de lei vechi pe lună pentru membrii Comisiei de privatizare a CFR Marfă

 |  20:00
„Bonus” de 50 milioane de lei vechi pe lună pentru membrii Comisiei de privatizare a CFR Marfă

În timp ce pentru profesori şi alţi angajaţiai statului, cu venituri mici, se taie salariile cu 25%, există bugetari careau tras lozul cel mare şi timp de doi ani le vor creşte lefurile cu zeci demilioane de lei vechi pe lună. Cei şapte membri ai Comisiei de privatizare asocietăţii CFR Marfă, proveniţi de la Ministerele Transporturilor, Finanţelorşi Apărării vor avea venituri a câte 50 milioane de lei vechi lunar, timp dedoi ani, respectiv cât salariul brut al unui secretar de stat. Pe de altă parte,ministrul transporturilor, Radu Berceanu, poate hotărî de unul singur anulareaprocedurii de privatizare a CFR Marfă.

Dacă tot nu mai sunt bani în vistieriastatului, Ministerul Transporturilor formeză o comisie de privatizare a CFRMarfă ce va fi plătită regeşte cu bani de la operatorul feroviar. Astfel, dinaceastă comisie fac parte cinci membri din cadrului MinisteruluiTransporturilor, “în calitate de instituţie publică implicată înprivatizare”, un reprezentant din partea Ministerului ApărăriiNaţionale şi unul de la Ministerul Finanţelor Publice. “Nominalizările membrilorComisiei de privatizare, a preşedintelui Comisiei pentru privatizare şi asupleantului acestuia, desemnat din cadrul membrilor Comisiei de privatizare,ai Secretariatului (…), sestabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii”, searată în proiectul de hotărâre de Guvern pentru strategia de privatizare a CFRMarfă.

Peste300.000 de euro pentru indemnizaţii

Cei şapte membri din comisia de privatizare aCFR Marfă nu vor munci pe gratis. Ei vor primi o indeminzaţie lunară de până lanivelul unui salariu brut al unui secretar de stat. “Până la sfârşitul luniiulterioare datei transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor,fiecare dintre membrii Comisiei de privatizare şi ai Secretariatului vabeneficia de câte o indemnizaţie lunară brută asigurată din fondul de salariiprevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat al Societăţii, ce nupoate depăşi nivelul salariului brut al unui secretar de stat, în cuantumulstabilit de AGA Societăţii conform mandatului acordat de MTI”, se mai arată înproiectul citat. Înainte de tăierea salarilor cu 25%, pe fluturaşul unuisecretar de stat era trecut un salariu brut de peste 66 milioane de lei. “După tăiere, probabil vomrămâne cu aproximativ 50 milioane de lei vechi brut”, ne-a explicat un secretar de stat.Un calcul simplu arată că pentru cei şapte membri ai comisiei de privatizare sevor cheltui aproximativ 1,34 milioane de lei (peste 300.000 de euro). “Procedura de privatizarea acestei societăţi durează aproximativ doi ani. Pentru un membru al comisiei,indemnizaţia, plus taxele la stat, costă CFR Marfă aproape 80 milioane de leivechi”, ne-au explicat sursele citate.

Berceanupoate anula oricând licitaţia

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,Radu Berceanu, se dovedeşte încă o dată mai puternic decât premierul Emil Bocsau preşedintele Traian Băsescu. Potrivit hotărârii de Guvern privind strategiade privatizare a societăţii CFR Marfă, ministrul transporturilor are dreptul săanuleze, în orice moment, procedura de privatizare a societăţiii CFR Marfă. Fărăa consulta colegii din Guvern, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Parlamentulsau instituţia prezidenţială, potrivit articolului 4 din proiectul de hotărârede Guvern, “MinisterulTransporturilor şi Infrastructurii poate suspenda, modifica sau revoca ofertade vânzare şi/sau metoda de privatizare, ca urmare a modificărilor de oricenatură, intervenite în termenii ofertei iniţiale de vânzare (…)”.

Mai mult, societatea CFR Marfă are diverseconvenţii cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu Forţele3Armate ale Statelor Unite ale Americii, pentru asigurareacapacităţilornecesare în diverse situaţii. În nota de fundamentareprivind strategia de privatizare a CFR Marfă, operatorul feroviar este obligatsă participe la întocmirea şi la punerea în aplicare a planului de mobilizare,să asigure rezervele şi capacităţile necesare îndeplinirii sarcinilor demobilizare şi să întocmească documentele privind completarea forţei de muncănecesare în caz de război cu personal cu obligaţii militare. “Nu se poate ca Ministerul Transporturilor să anulezelicitaţia când vrea. Guvernul, CSAT şi Parlamentul trebuie să decidăprivatizarea CFR Marfă. Se cheltuiesc milioane de euro pentru consultanţă,strategia de privatizare, raportul de evaluare al societăţii, documentaţia deprivatizare şi comisia de privatizare”, ne-au declarat surse avizate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-04-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GEORGETA
11 Aug 2010

niste nemernici si niste hoti,iar noi, romanii niste prosti, ca suportam!

Adauga un comentariu

Random image