2019-02-22 14:32


Câştigul salarial mediu net a crescut anul trecut cu 12,5%, până la 2.957 lei

 |  10:56
Câştigul salarial mediu net a crescut anul trecut cu 12,5%, până la 2.957 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie 2018, nominal, cu 12,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.957 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,9%, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În noiembrie 2018, câştigul salarial mediu net a crescut, nominal, cu 13,3% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.792 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 9,5%.

În decembrie 2018, indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum - n.r.) faţă de aceeaşi lună a anului 2017 a fost de 108,9%.

În decembrie 2018, câştigul salarial mediu nominal net a crescut faţă de luna precedentă cu 165 lei (+5,9%). Indicele câştigului salarial real a fost de 105,7% faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 210,1%, cu 11,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2018.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6888 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1657 lei).

În luna decembrie 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna noiembrie 2018, ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

”De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice”, se arată în comunicat.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 51,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 38,7% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport; cu un procent cuprins între 18,5% şi 23,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi extractive.

În schimb, cea mai mare scădere a fost de 14,9%, în decembrie 2018 faţă de noiembrie 2018, în extracţia minereurilor metalifere.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,4%), sănătate şi asistenţă socială (+1,8%), administraţie publică (+0,3%).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-11

TAGURI: castigul mediu, ins,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...