2017-01-24 19:35


CE şi-a exprimat poziţia cu privire la investigaţia derulată de Consiliul Concurenţei pe piaţa carburanţilor

 |  15:10
CE şi-a exprimat poziţia cu privire la investigaţia derulată de Consiliul Concurenţei  pe piaţa carburanţilor

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat la The Money Channel că investigaţia demarată în urmă cu şase ani pe piaţa carburanţilor a fost împărţită în două, iar pentru una dintre acestea raportul a fost finalizat şi trimis Comisiei Europene (CE). Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a primit răspunsul Comisiei Europene cu privire la investigaţia derulată pe piaţa carburanţilor, iar luni au fost trimise către companiile implicate rapoartele investigaţiei."Au trebuit curăţate rapoartele, au existat variantele adaptate fiecărei companii. Luni le-am trimis companiilor şi au 30 de zile să-şi spună punctele de vedere, şi le-am invitat pentru audieri pe 21 decembrie", a spus Chiriţoiu.

OMV Petrom a anunţat miercuri că a primit de la Consiliul Concurenței un raport de  investigație cu privire la o pretinsă încălcare a reglementărilor privind concurența, ca urmare a retragerii de pe piață a Eco Premium (benzină fără plumb aditivată cu substitut de plumb).  În conformitate cu  reglementările în vigoare în materie de concurență, sancțiunile maxime pot ajunge până la 10% din cifra de  afaceri.

Ancheta de pe piaţa carburanţilor a fost demarată în 2005, în urma unor suspiciuni privind o posibilă înţelegere între marile companii petroliere privind stabilirea preţului carburanţilor. În toamna lui 2009 a fost schimbată echipa de investigaţie care se ocupa de caz şi s-au introdus şi controalele inopinate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-25

TAGURI: bogdan chiritoiu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image