2018-02-20 19:37


CFR Marfă. Directorul general, ameninţat de Ponta

 |  18:47
CFR Marfă. Directorul general, ameninţat de Ponta

Premierul Victor Ponta l-a avertizat pe directorul general al CFR Marfă că îi va trimite DNA-ul pe cap dacă „i s-a urât cu binele” şi vinde active din companie înainte ca statul să semneze contractul de privatizare cu investitorul care a câştigat licitaţia. „Transmiteţi-i (şefului CFR Marfă - n.r.) că-i trimit eu DNA-ul pe cap dacă mai vinde lucruri din societate.

Păi, noi ce facem? Vindem unui privat ceva şi, până semnăm contractul, mai vindem vagoane? Nu ştiu dacă-i adevărat sau nu, vă rog să verificaţi, să mă informaţi, că-i trimit eu DNA-ul dacă i s-a urât cu binele”, i-a spus premierul lui Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. CFR Marfă a vândut în acest an 1.500 de vagoane şi a programat pentru 10 iulie o nouă licitaţie la Bursa Română de Mărfuri, pentru alte 3.000 de vagoane. Miercuri, ministrul Fenechiu a declarat că a cerut o justificare de la conducerea CFR Marfă, care i-a explicat că în bugetul stabilit pentru acest an este programată vânzarea unui total de 7.000 de vagoane.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-04

TAGURI: Ponta, CFR, Marfa, vanzare, vagoane, privatizare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MAGDA
09 Iul 2013

"Fenechiu îşi pregăteşte om de paie la Transporturi Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu (PNL), îşi pregăteşte un înlocuitor pentru a prelua conducerea ministerului în eventualitatea în care va fi condamnat, chiar şi cu suspendare, vineri, în dosarul „Transformatorul”. Potrivit surselor , varianta preferată de Relu Fenechiu este deputatul Mugur Cozmanciuc, vicepreşedinte al PNL Iaşi şi cunoscut ca fiind mâna dreaptă a actualului ministru al Transporturilor. Astfel, Fenechiu speră ca, în cazul unei condamnări cu suspendare, să îşi menţină controlul asupra ministerului. Soţia lui Cozmanciuc este, în acest moment, şefa Corpului de Control al Ministerului Transporturilor."
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova