2016-12-08 08:07

ECONOMIE


CFR Marfă fuzionează cu Societatea Întreţinere Vagoane şi cu CFR Ferry - Boat

 |  15:17
CFR Marfă fuzionează cu Societatea Întreţinere Vagoane şi cu CFR Ferry - Boat

CFR Marfă va fuziona prin absorbţie cu Societatea Întreţinere şi Reparaţii Vagoane şi cu CFR Ferry - Boat, companii pe care le deţine, pentru simplificarea procesului decizional şi reducerea costurilor, măsură asumată în acordul cu FMI, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern al MTI, citat de NewsIn. “Activităţile societăţilor sunt pe deplin compatibile şi interdependente, fiind înfiinţate prin desprinderea acestora din cadrul CFR Marfă, în anii 2003, respectiv 2007. Scopul fuziunii este de a simplifica procesul decizional, de a fluidiza procesul de execuţie şi de a reduce costurile administrative, prin formarea unei structuri unice în care să fie angrenate toate resursele societăţilor implicate. Ţinând cont de faptul că CFR Marfă deţine controlul asupra societăţilor ce urmează a fi absorbite, structura economică a grupului de societăţi comerciale nu va suferi modificări substanţiale”, se arată în nota de fundamentare publicată de Ministerul Transporturilor. Guvernul României şi-a asumat în acordul cu FMI integrarea filialelor CFR IRV şi CFR Ferry- Boat în cadrul CFR Marfă, pentru îmbunătăţirea rezultatelor societăţilor monitorizate. Societatea Întreţinere şi Reparaţii Vagoane CFR IRV, cu sediul în Constanţa, are ca obiect de activitate reparaţii, revizii şi modernizări la vagoanele de marfă şi de călători, precum şi la alte mijloace de transport. “Integrarea CFR IRV în cadrul CFR Marfă ar reduce riscurile închiderii acestei societăţi şi ar asigura pentru CFR Marfă prezervarea unui minim de resurse materiale şi umane necesare menţinerii în stare de operabilitate a vagoanelor aflate în parcul propriu”, se precizează în document.

Pe de altă parte, Societatea Maritim şi de Coastă CFR Ferry - Boat, cu sediul în Constanţa, este deţinută integral de CFR Marfă, având ca obiect de activitate transportul maritim şi de coastă, depozitări şi activităţi anexe transportului pe apă. CFR Ferry - Boat deţine două nave. "Urmare a efectelor crizei financiare, pe parcursul anului 2009 cele două nave, deşi funcţionale din punct de vedere tehnic, nu au mai putut naviga datorită imposibilităţii efectuării andocării navelor, andocare necesară obţinerii certificatelor de clasă, precum şi a certificatelor de registru. Investiţiile pentru reclasificarea celor doua nave ferry - boat şi repunerea lor în funcţiune şi pentru amenajarea unei platforme betonate, în vederea atragerii unor contracte (...) nu au putut fi realizate din lipsă de fonduri băneşti. În acest context, începând cu luna iunie 2009, navele nu au mai putut fi exploatate, fiind trecute în conservare. Introducerea în conservare, a generat costuri mari, fără garanţii în ceea ce priveşte prezervarea capacităţilor tehnice şi funcţionale pe durata stării de conservare", se menţionează în fundamentarea proiectului. Propunerea de fuziune prin absorbţie ia în considerare faptul că CFR Marfă deţine 58% din piaţa transportului feroviar de mărfuri din România şi că în Portul Constanţa Sud-Agigea va opera o linie pe relaţia Constanţa Sud - Pendik (Istanbul).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-03-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image