2016-12-04 06:18

ECONOMIE


CFR schimbă clasificarea trenurilor din 11 decembrie

 |  15:14
CFR schimbă clasificarea trenurilor din 11 decembrie

CFR Călători va schimba clasificarea trenurilor odată cu noul mers al trenurilor, care va fi valabil începând cu data de 11 decembrie, informează compania. Astfel, trenurile vor fi de trei tipuri de trenuri: Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R), care vor înlocui vechile tipuri - Accelerat, Personal şi Rapid.

Schimbarea clasificării trenurilor a fost o cerinţă expresă în Memorandumul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional. Având în vedere implicaţiile trecerii la aceste trei noi ranguri de tren din punct de vedere al bazelor de date şi al aplicaţiilor de vânzare a biletelor, până la data de 8 decembrie 2011 inclusiv se vor putea emite legitimaţii de călătorie la ghişeele de emitere din staţii şi agenţii de voiaj şi prin intermediul celorlalte servicii complementare (xSellKiosk sau vânzare online) numai pentru trenurile prevăzute în actualul plan de mers (inclusiv pentru trenurile cu circulaţie în data de 9 decembrie 2011).

Astfel, legitimaţiile de călătorie pentru trenurile cu circulaţie în data de 10 decembrie vor fi disponibile la vânzare începând cu data de 2 decembrie. Legitimaţiile de călătorie pentru trenurile prevăzute în planul de mers 2011/2012 se vor putea achiziţiona numai începând cu data de 9 decembrie 2011. Legitimaţiile emise în zilele de 9 şi 10 decembrie pentru toate trenurile din noul Plan de Mers vor fi tarifate prin asimilare la rangurile actuale: trenurile Interregio vor fi tarifate ca trenuri Accelerate, iar trenurile Regio vor fi tarifate ca trenuri Personale.

De asemenea, CFR Călători a anunţat că serviciul de vânzare online va fi indisponibil în zilele de 9 şi 10 decembrie 2011, respectiv nu se vor putea achiziţiona online legitimaţii de călătorie pentru trenurile cu circulaţie în zilele de 10 şi 11 decembrie 2011.

Începând cu data de 11 decembrie 2011 se revine la funcţionarea normală a tuturor sistemelor electronice de emitere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-25

TAGURI: cfr calatori



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image