2017-12-18 10:44


Cine e TOMA PETCU, propus ca Ministru al Energiei

 |  21:45
Cine e TOMA PETCU, propus ca Ministru al Energiei

Deputatul ALDE Toma-Florin Petcu, propus pentru conducerea Ministerului Energiei, s-a născut la 29 aprilie 1978, este căsătorit, are un copil şi este de profesie inginer constructor.

A absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice la Universitatea Tehnică de Construcții București (2001) și un master în management public (2006), potrivit site-ului oficial al Camerei Deputaților.

În cadrul Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" S.A. Giurgiu, a ocupat următoarele poziții: inginer în cadrul serviciului de "urmărire și control activități portuare" pe zona Baziaș — Cernavodă (mai 2003 — dec. 2004), șef serviciu "urmărire și control activități portuare" (dec. 2004 — mai 2005), șef serviciu cu preluare de atribuții ale directorului general (mai 2005-mai 2007).

Din decembrie 2007 până în august 2008, a fost șef de șantier construcții la SV Lotus Giurgiu. A mai fost președinte al C.A. și director general al S.C. AEP Giurgiu-Port S.A. Giurgiu (aug. 2008 — mart. 2013) și președinte al C.A. și director general al Companiei de Navigație Fluvială Giurgiu, Giurgiu-Nav SA Giurgiu (sept. 2011 — mart. 2013).

În perioada aprilie — august 2013, a ocupat poziția de director al Direcției de Insolvență la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

A fost, de asemenea, subprefect de Giurgiu, în intervalul octombrie 2013 — iulie 2014.

Din decembrie 2014 până în mai 2016, a fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a obținut un mandat de deputat în circumscripția electorală nr. 19 Giurgiu, pe listele ALDE. În această calitate, este președinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-03
Citeste si:
BIOGRAFIE: ȘERBAN VALECA, propus ca Ministru al Cercetării și Inovării
Cine e TEODOR MELEȘCANU, propus ca Ministru de Externe
Cine e LIA OLGUȚA VASILESCU, propusă ca Ministru al Muncii
BIOGRAFIE: VIOREL ȘTEFAN, propunerea pentru Ministerul de Finanțe

TAGURI: alde, toma petcu, ministrul energiei





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


PUTEEEEEE...
03 Ian 2017

Numai fățoiu când i-l vezi și nu-ți mai trebuie nimic!
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova