2016-12-05 10:46

ECONOMIE


Comisia Naţională de Prognoză estimează creştere economică pozitivă pe trimestrul I

 |  17:24
Comisia Naţională de Prognoză estimează creştere economică pozitivă pe trimestrul I
Economia României a ieşit din recesiune, potrivit datelorInstitutului Naţional de Statistică (INS). “Datele oficiale pe luna ianuarie şi februarie dacă merg în aceeaşidirecţie şi pe luna martie, putem să privim cu optimism ieşirea din recesiunela sfârşitul primului trimestru şi ea să fie consolidată prin datele pe care leva comunica INS", a declarat premierul Emil Boc. Astfel, estimareacreşterii veniturilor bugetare pe primul trimestru estecu 9,8% mai maredecât cea a veniturilor bugetare din primele trei luni din 2010.Nivelul investiţiilor străine directe din primele două luni a ajuns la 267milioane de euro, faţă de 140 de milioane de euro în primele două luni din2010, a mai anunţatBoc. La rândul său, preşedintele Comisiei Naţionale dePrognoză (CNP), Ion Ghizdeanu, a precizat că indicatoriisuntmaibuni decât cei din trimestrul IV al anului 2010, primul carea înregistrat o creştere economică de la începutul crizei. "Mediile lunaredin primele două luni sunt superioare celor din trimestrul IV, cu singuraexcepţie, a construcţiilor, dar în martie aşteptăm să vină revigorarea şi aici.Pe primele două luni, principalele activităţi care susţin economia naţională,cum ar fi industria, turismul, comerţul, au creşteri de 10, 12 şi 13%", aspus Ghizdeanu. Acesta a evidenţiat semnale pozitive peste aşteptări, cum ar fiprima lună de creştere în sectorul imobiliar, luna februarie. Creşterea îndomeniul serviciilor a fost9,1% faţă de acelaşi interval de timp din 2010şi 3,7% faţă de media lunară a ultimului trimestru al anului precedent. Peransamblu, CNP estimează o creştere de 0,5% în trimestrul I din 2011, comparativcu cel care l-a precedat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-08-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image