2018-04-22 13:20


Comisioanele bancare sunt prea mari, spune Isărescu

 |  21:01
Comisioanele bancare sunt prea mari, spune Isărescu
Alina Oprea

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, spune despre comisioanele percepute de băncile din România pentru operațiuni că sunt încă mari, și, dacă în condițiile unor dobânzi nominale ridicate nu se simțeau, la nivelul actual al dobânzilor se simt, iar băncile nu ar trebui să lase deponenții să se întrebe "de ce să mai țin banii la bancă".

"Acum avem rate nominale ale dobânzilor între 1,5 și 3% într-un context în care rata inflației a coborât la 1% și tinde să fie negativă câteva trimestre. Câștigul real se menține și s-ar putea, nu știm, ca dobânda reală să fie chiar mai mare decât acum câțiva ani. Dar asta nu este câtuși de puțin o invitație pentru bănci să mai reducă dobânzile nominale la depozite, ci o invitație la realism, la o citire cu atenție a cifrelor, iar politica de dobânzi a băncilor, dar nu numai aceasta, ci și cea de comisioane, ar trebui să evite pe toate căile descurajarea economisirilor, pentru că aici cred că avem o problemă cu comisioanele încă mari în sistemul bancar românesc. Și dacă ele nu se simțeau cât sunt de mari când dobânzile nominale erau încă mari, acum când au ajuns la 1-2-3%, un comision de 0,5% chiar 1% pentru o operațiune bancară se simte", a explicat guvernatorul BNR.

În opinia sa, băncile trebuie să se bazeze în viitor pe creditare din resurse interne și, în consecință, trebuie să încurajeze economisirea.

"Nici o bancă nu cred că trebuie să trăiască momentul în care creditorul ei, deponentul, spune «de ce să țin banii în bancă? Să plec cu mai puțini bani acasă sau să fiu în pierdere la fiecare operațiune?». Acesta nu este doar un îndemn la adresa băncilor centrale către băncile comerciale: faceți ce faceți și reduceți comisioanele! Este un îndemn la realism și la adaptarea la situația actuală", a explicat Isărescu, citat de Agerpres.

El a explicat că la BNR există această preocupare, de reducere a comisioanelor, și au fost luate și măsurile necesare mai cu vorba, cu impulsionarea și cu decizii în zona în care poate interveni, respectiv în zona plăților de mare valoare. "Avem aici o dispută cu TRANSFOND și o tranșăm. Comisioanele la plățile de mare valoare din România trebuie să ajungă la nivel european. Am ajuns cu dobânzile la nivel european, nu mai există nici un fel de motivație ca plățile să coste mai mult în România decât în Europa. Dacă vrem să ne integrăm, face parte din obiectivul nostru. De asemenea, sistemul de depozitare și decontare a instrumentelor financiare SAFIR", a mai spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a susţinut totodată că Banca Naţională a României nu practică relaxarea cantitativă, ci a lăsat mai multă lichiditate în piaţă pentru a demonstra băncilor că dobânzile se duc în jos şi că problemele de creditare din ultimii ani nu au fost generate de lipsa banilor, ci de ruptura care a apărut între clienţi şi bancheri din cauza crizei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-26

TAGURI: mugur, isarescu, bnr, creditare, comisioane, bancare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


NORICA NICOLAI
28 Mai 2015

ȘARPELE ĂSTA, CARE ALĂTURI DE GAȘCA CELUI MAI MARE CRIMINAL DAT DE ACEASTĂ ȚARĂ, SECĂTURA NUMITĂ ILIESCU, A DISTRUS ROMANIA ȘI A CONDAMNAT POPORUL LA GENOCID PRIN ÎNFOMETARE ȘI MIZERIE GENERALĂ, TREBUIE PRINS ȘI ARUNCAT ÎN FOC!
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova