2018-02-20 15:36


Compania analizează măsuri suplimentare de rentabilizare

 |  19:10
Compania analizează măsuri suplimentare de rentabilizare
Marilena Dan

Compania TAROM a comunicat, ieri, că şi-a îmbunătăţit rezultate financiare la finele primului semestru al anului, însă nu a oferit nici o cifră în acest sens. Anunţul vine la numai o zi după ce directorul executiv numit de CA, Nicolae Demetriade, a anunţat că TAROM va recurge la concedieri şi la reduceri de salarii în perioada următoare, măsuri incluse într-un amplu plan de restructurare şi rentabilizare a companiei.

„Planul de Management al companiei TAROM, aprobat de către Consiliul de Administraţie, având o durată de patru ani, conţine 28 de puncte de acţiune din care 7 ar trebui să înceapă în 2014. Restul de 22 de puncte se află în diferite stadii de implementare ceea ce înseamnă că TAROM se află pe drumul cel bun în executarea planului în pofida procedurilor administrative birocratice complicate”, informează reprezentanţii companiei.

„Datele financiare şi comerciale per ansamblu sunt îmbunătăţite, situaţia fluxului de numerar (cash flow) fiind mai bună deoarece am reuşit să refacem rezervele de numerar la nivelul începutului de an 2012, ceea ce ne permite încă un an de rezerve. Nu trebuie să uităm că la începutul anului ni s-au dat doar 12 luni de supravieţuire. Datorită măsurilor implementate, suntem acum în poziţia de a continua activitatea, ceea ce demonstrază că punerea în aplicare a planului de management dă rezultate”, a afirmat Christian Heinzmann, CEO TAROM.

Potrivit comunicatului TAROM, compania a început implementarea unui program ce va permite reducerea costurilor cu combustibilul, care sunt cele mai importante în total costuri. „De asemenea, este în curs de analiză un set de măsuri suplimentare în scopul reducerii costurilor şi creşterii veniturilor, altele decât cele incluse în planul de management. După finalizarea acestei analize vom reveni cu informaţii detaliate”, se arată în document.

Compania precizează că a operat mai puţine zboruri, dar cu venituri mai bune. „În acest sens, am intrat în faza finală de implementare a unui sistem avansat de management al veniturilor care ne va ajuta să vindem şi locurile rămase neocupate în avion. Deşi numărul de pasageri este în creştere constantă, impactul deplin al acţiunilor se va observa numai după implementarea completă a planului de management şi pe  termen mediu”, se mai arată în comunicatul TAROM.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-10

TAGURI: TAROM, rezultate, financiare, semestrul I, 2013





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LINA
10 Iul 2013

"Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, disperat să pozeze în Făt Frumos în faţa FMI, renunţă la specialiştii în recurtare şi numeşte, cu de la sine putere, manageri privaţi şi membrii CA la cele trei companii CFR. Astfel, din pixul lui Fenechiu a ajuns turcul Mustafa Aysun, preşedinte al Consiliului de Administraţie de la CFR Marfă , grecul Dimitris Sophocleous- director general al CFR SA, iar la CFR Călători a aterizat Valentin Dorobanţu, cel care ţesuse, la finele lui 2012, mersul trenurile pentru interesele operatorilor privaţi. Mustafa Aysun şi Dimitris Sophocleous au demisionat după câteva luni, iar locul lor este luat de doi oameni de încredere ai lui Fenechiu- Liviu Radu şi George Micu. Numirea lui Micu şi Dorobanţu a generat uimire şi iritare în rândul ceferiştilor, mai ales că doi sunt cunoscuţi ca oamenii fără coloană vertebrală, care se înclină în funcţie de interese, dar în aşa fel încât să le meargă bine doar lor."
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova