2016-12-10 03:08

ECONOMIE


Compania care produce jocul "Angry Birds", evaluată la 1,2 mld.dolari în discuţiile pentru finanţare

 |  12:34
Compania care produce jocul "Angry Birds", evaluată la 1,2 mld.dolari în discuţiile pentru finanţare

Rovio Entertainment, compania finlandeză care produce jocul "Angry Birds" pentru smartphone-uri, tablete şi, mai nou, PC-uri, este în negocieri pentru a atrage investitori, care evaluează firma la 1,2 miliarde de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate discuţiilor.

Rovio vrea să atragă o investiţie strategică de la o companie din sectorul divertismentului, după ce a respins mai multe oferte similare din partea unor investitori instituţionali, au adăugat sursele citate.

Compania are nevoie de bani pentru a se extinde. Rovio vrea să facă un film "Angry Birds" şi să deschidă birouri în afara Finlandei. De asemenea, firma vrea să înceapă să valorifice popularitatea brandului în ţări precum China, unde intenţionează să vândă animale de pluş şi îmbrăcăminte tematică. Cel mai probabil, investitorii interesaţi de Rovio ar fi grupul Electronic Arts şi dezvoltatorul de jocuri pe Facebook Zynga, dar şi giganţi media precum News Corp şi Walt Disney, a declarat directorul general al firmei de cercetare Wedbush Securities, Michael Pachter. "Parcă văd cum Disney ar face din Angry Birds o tiribombă în parcurile lor de distracţii şi un film. Zynga ar putea face din Angry Birds un nou FarmVille", comentează analistul. Rovio a primit în martie 42 milioane de dolari de la mai mulţi investitori, printre care şi cofondatorul Skype Niklas Zennstrom şi acţionarul Facebook Accel Partners.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-04-07



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image