2017-01-24 05:03


Complexul Astoria Snagov, devalizat de şefii SFT

 |  21:00
Complexul Astoria Snagov, devalizat de şefii SFT

După hotelul Astoria, baza sportivă din nordul Capitalei şi un teren din Sinaia, conducerea Societăţii Feroviare de Turism (SFT), prin metode frauduloase, se pregăteşte să vândă ce a mai rămas din patrimoniul firmei. Activele rămase nu sunt multe, dar valoroase: Complexul Astoria Snagov, două hoteluri şi o vilă. Până să le înstrăineze, directorul general al SFT, Alexandru Dumitrescu, este obligat să achite drepturile salariale câştigate în instanţă de foştii angajaţi.

Sub paravanul unei strategii de dezvoltare, retehnologizare, modernizare şi restructurare economico-financiară, conducerea Societăţii Feroviare de Turism (SFT) pregăteşte vânzareacelor mai valoroase active din patrimoniu, respectiv hotel Bucovina din Vatra Dornei, hotel Decebal din Eforie Nord  şi Complexul Astoria Snagov, considerat „perla CFR-ului”. Într-o scrisoare oficială transmisă ministrului transporturilor şi infrastructurii, Anca Boagiu, sindicaliştii de la SFT precizează că directorul societăţii urmăreşte falimentarea Complexul Astoria Snagov. “Sub pretextul instituirii de economii drastice, respectiv reducerea cheltuielilor, în iarna 2010-2011 Complexul Turistic Snagov a fost lăsat fără utilităţile elementare (energie electrică, termică etc.) fapt ce a contribuit la degradarea întregii locaţii. Întrucât acelaşi lucru se intenţionează şi pentru iarna 2011-2012, se urmăreşte falimentarea Complexului Turistic Snagov. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Complexul Turistic Bucovina”, se arată în scrisoarea semnată de sindicatele de la SFT.

SFT închiriază gratis” hotelul din Eforie Nord

Dacă tot a demarat un program de redresare economico-financiară, SFT a închiriat Complexul Turistic Decebal din Eforie Nord, în perioada 15.06.2011-15.09.2011, societăţiiCityUniversal, “firmă care şi-a completat obiectul de activitate cu «activităţi în domeniul turismului» cu 8 zile înainte de data perfectării contractului de închiriere”. “Chiria lunară a fost negociată la 30.000 lei plus TVA. Deşi SFT s-a achitat de obligaţiile contractuale, chiriaşul a refuzat efectuarea plăţii lunare a chiriei şi la această oră are o datorie către SFT-CFR de aproximativ 63.000 lei”, se mai aratăîn scrisoarea transmisă de sindicate ministrului Anca Boagiu. Chiar dacă n-a plătit chiria pentru hotelul din Eforie Nord, City Universal a închiriat şi “Casa de Odihnă Sinaia”, activ aflat tot în patrimoniul SFT. “Pentru perioada 01.08.2011-31.10.2011, City Universal ar fi trebuit să achite cu o chirie lunară de 1.150 de euro. Recuperarea contravalorii chiriei restante de circa 10.000 lei se află în acelaşi stadiu ca şi în cazul Complexului Decebal”, se mai precizează în scrisoarea semnată de sindicate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-02

TAGURI: complex astoria, snagov, sft



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image