2016-12-11 04:25

ECONOMIE


Consiliul Bursei a adoptat o nouă politică de stimulare a participanţilor la piaţa de capital

 |  12:44
Consiliul Bursei a adoptat o nouă politică de stimulare a participanţilor la piaţa de capital

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că, în şedinţa Consiliului Bursei din 26 august 2011, s-a aprobat o politică de stimulare a participanţilor la piaţa de capital, în vederea creşterii lichidităţii pieţei şi a diversificării instrumentelor oferite spre tranzacţionare. Potrivit BVB, politica de stimulare este axată pe trei niveluri dedicate pieţei la vedere, pieţei la termen, precum şi participanţilor la sistemul de tranzacţionare al BVB, şi va intra în vigoare începând cu 1 septembrie 2011, informează NewsIn.

Astfel, primul nivel prevede stimularea lichidităţii pieţei la vedere a BVB. Potrivit acestuia, se vor acorda reduceri ale comisioanelor de tranzacţionare aplicate unui Market Maker înregistrat pe piaţa reglementată la vedere a BVB, astfel: reducerile se vor acorda diferenţiat, în funcţie de valoarea lunară tranzacţionată pe fiecare parte (cumpărare sau vânzare) de un Market Maker pe contul House, pe simbolul pe care este înregistrat ca Market Maker, şi în piaţa principală a acestuia. Trimestrial, BVB va efectua o evaluare a datelor respective.

Discounturile respective se vor acorda cu condiţia respectării parametrilor specifici aplicaţi Market Makerilor. Analiza îndeplinirii condiţiilor de Market Maker se va efectua lunar. Perioada de timp minimă pentru menţinerea în piaţă a ofertei ferme de cumpărare şi de vânzare în decursul unei sedinţe de tranzacţionare este de 65 %.

Al doilea nivel prevede măsuri de stimularea lichidităţii pieţei la termen a BVB. Aceasta se va realiza prin prelungirea aplicării până la data de 31 decembrie 2012 a Hotărârii Consiliului Bursei referitoare la scutirea de la plata tarifului de tranzacţionare pentru tranzacţiile încheiate pe contul House cu instrumentele financiare derivate pe care sunt înregistraţi în calitate de Market Maker.

Totodată, se are în vedere menţinerea prevederilor Hotărârii Consiliului Bursei privind aprobarea programului de discount “Tranzacţionare derivate, discount la comisioanele pentru acţiuni”. Acest program de discount este în vigoare din luna iunie 2011 şi se mai aplică pentru maxim 242.117 contracte futures tranzacţionate în perioada august – noiembrie 2011.

Pe lângă acestea, s-a decis abrogarea, începând cu 1 septembrie 2011, a Hotărârii Consiliului Bursei prin care participanţii care se înregistrează în calitate de Market Maker pe Piaţa Derivatelor administrată de BVB vor avea un nivel mai mic al comisioanelor de tranzacţionare percepute pentru tranzacţiile cu acţiuni  încheiate în cadrul pieţei principale a acestora (comisioane mai mici pentru tranzacţiile clienţilor sau cele pe contul House cu activul suport, efectuate în piaţa Regular, indiferent de activitatea realizată în calitate de Market Maker pe Piaţa Derivatelor).

La al doilea nivel se mai are în vedere aprobarea acordării, pentru Market Makerii pe Piaţa Derivatelor, a unui discount la factura lunară datorată BVB, valabil pe o perioadă de 1 an.

La nivelul al treilea, BVB are în vedere măsuri de stimulare a participanţilor la sistemul de tranzacţionare. Astfel, noul tarif de utilizare al ARENA-XT pentru toate instrumentele, serviciu colocat pe serverele BVB, este 200 euro/lună (inclusiv TVA). Nu în ultimul rând se are în vedere acordarea de bonificaţii participanţilor la piaţă pentru aducerea de societăţi la cota BVB.

Astfel, pentru listarea de societăţi pe piaţa reglementată, fie societăţi noi, fie provenind de pe Rasdaq, dar cu excepţia celor la care statul este acţionar, participantul care intermediază listarea companiei va beneficia de o reducere a facturii privind valoarea comisionului de tranzacţionare lunar datorat pe piaţa la vedere de 2.000 euro. Dacă este vorba de o societate nouă, pe lângă suma fixă de mai sus, participantul va beneficia şi de un procent de 50% din comisionul de tranzacţionare generat de tranzacţionarea pe o perioada de 12 luni calendaristice a emitentului respectiv pe Piaţa Regular (Principală), aplicat prin reducerea facturii privind valoarea comisionului de tranzacţionare lunar datorat pe piaţa la vedere de către respectivul participant.

Pentru listarea de societăţi pe ATS BVB, fie societate nouă, fie provenind de pe Rasdaq, participantul care intermediază listarea societăţii, va beneficia de o reducere a facturii privind valoarea comisionului de tranzacţionare lunar datorat pe piaţa la vedere de 500 euro. Daca este vorba de o societate nouă, pe lângă suma fixă de mai sus, participantul va beneficia şi de un procent de 50% din comisionul de tranzacţionare generat de tranzacţionarea pe o perioada de 12 luni calendaristice a emitentului respectiv pe Piaţa Principală, aplicat prin reducerea facturii privind valoarea comisionului de tranzacţionare lunar datorat pe ATS de către respectivul participant. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-11-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image