2016-12-11 06:29

ECONOMIE


Consiliul Concurenţei atenţionează băncile

 |  20:16
Consiliul Concurenţei atenţionează băncile
ConsiliulConcurenţei atenţionează membrii Asociaţiei Române a Băncilor că schimbul deinformaţii, în special privind costurile creditelor populaţiei, ar puteaîncălca Legea concurenţei şi Tratatul UE, dacă va fi urmat de un comportamentconcertat din partea instituţiilor de credit. "Această atenţionare vine încontextul acţiunii promovate şi susţinute de bănci pentru a modificaprevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind contractele de creditpentru consumatori. Este legitim ca membrii asociaţiei să se întâlnească şi sădiscute, dar în anumite condiţii, schimbul de informaţii sensibile întreconcurenţi poate avea efecte negative asupra concurenţei şi consumatorilor,deoarece se încalcă principiul potrivit căruia toţi agenţii economici trebuiesă-şi stabilească în mod independent politica pe care intenţionează s-oimplementeze pe piaţă", a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei,Bogdan Chiriţoiu. Dacă schimbul de informaţii este folosit de competitoripentru a implementa un comportament concertat, practica poate fi sancţionatădin perspectiva regulilor de concurenţă naţionale sau comunitare, informeazăConsiliul Concurenţei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-04-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image