2016-12-11 08:23

ECONOMIE


Consiliul Concurenţei: Eliminarea contractelor cu băieţii deştepţi va aduce lichiditate pe piaţa energiei

 |  12:50

Eliminarea contractelor de energie încheiate cu băieţii deştepţi”, solicitată şi de membrii FMI, va aduce mai multă lichiditate pe piaţa energiei, urmând să transforme această piaţă, a declarat, marţi, Valentin Mircea, membru al Plenului Consiliului Concurenţei, cu ocazia unei dezbateri dedicate pieţei energiei. “Aceste contracte crează o lipsă de lichiditate pe piaţă, iar încetarea lor va aduce surse suplimentare de finanţare pentru acest sector. Comisia Europeană este destul de fermă în a ancheta aceste contracte, iar dacă a fost vorba de un ajutor de stat asta va avea repercursiuni asupra celor care au beneficiat”, a spus reprezentantul Consiliului Concurenţei, citat de Agerpres.

Luna trecută, vicepreşedintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, comisarul european pentru concurenţă, a declarat, la Bucureşti, că forul european analizează mai multe notificări referitoare la contractele de energie. “Analizăm, în prezent, potenţialul ajutor acordat producătorilor de aluminiu şi oţel Arcelor Mittal şi Alro, prin intermediul unor tarife de electricitate reduse oferite de Hidroelectrica. Recent, am început să analizăm probleme ce ar putea reflecta un ajutor de stat în contractele încheiate de Hidroelectrica cu distribuitori de energie şi alţi clienţi industriali. Problema este că nu poţi oferi preţuri mai mici unor companii fără justificări clare”, a spus comisarul european pentru concurenţă.

Compania Hidroelectrica a răspuns solicitărilor transmise de către oficiali ai Comisiei Europene în legătură cu contractele de furnizare de energie aflate în derulare şi a pus la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru evaluarea activităţii pe piaţa energiei din România.

În opinia conducerii Hidroelectrica, nici contractele cu Alro şi Sidex şi nici altele aflate în derulare nu reprezintă ajutor de stat deoarece în toate cazurile livrarea s-a făcut la preţuri mai mari decât costul mediu de producţie, asigurând profitul companiei. De asemenea, încheierea acestor contracte nu a avut ca rezultat transferul unor resurse financiare aparţinând statului roman către furnizorii menţionaţi.

Şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, a afirmat luni că România trebuie să scape definitiv de sistemul în care “băieţii deştepţi” din sectorul public şi din sectorul privat se bucură de profituri nemeritate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image