2016-12-09 17:39

ECONOMIE


Consiliul Concurenţei: ’’Nu vom avea milă faţă de cartelurile care fixează preţurile’’

 |  17:33
Consiliul Concurenţei: ’’Nu vom avea milă faţă de cartelurile care fixează preţurile’’

Consiliul Concurenţeinu va avea milă faţă de cartelurile care fixează preţurile şi va înfiinţa cusprijinul Băncii Mondiale o divizie specializată care să le investigheze, adeclarat Valentin Mircea, membru în plenul instituţiei.

"Înprivinţa acelor carteluri pe fixare de preţ, Consiliul Concurenţei nu va aveanici o milă. (…) Vom înfiinţa o divizie specială cu Banca Mondială pecarteluri. Şi avem ambiţia de a demonta cât mai multe din cele care există pepiaţă", a spus Valentin Mircea, la conferinţa "Mediafax Talks aboutCompetition".

"Vomdeschide şi investigaţii, aşa că cine se gândeşte la clemenţă să se gândeascăbine. La clienţii care au posibile probleme, clemenţa chiar poate funcţiona,aşa că, folosiţi-o!", a mai spus oficialul Consiliului Concurenţei.

Ieria intrat în vigoare noua lege a concurenţei, cele mai importante modificărifiind legate de concertările economice, amenzile aplicate, interzicerea decătre Guvern a preluărilor dacă CSAT vede riscuri pentru siguranţa naţională,precum şi cercetarea de către Parchet a infracţiunilor privind concurenţa fărăsesizare de la Consiliul Concurenţei.

Potrivitactului normativ, dacă o firmă recunoaşte, în mod expres, săvârşirea unei fapteanticoncurenţiale, iar acolo unde este cazul propune remedii care conduc laînlăturarea faptei, aceasta va fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantăspecială sub forma colaborării şi va determina o diminuare a amenzii cu unprocent cuprins între 10 şi 30 din nivelul de bază. Această prevedere dereducere a amenzii este diferită de prezentarea voluntară de probe care faceobiectul "politicii de clemenţă".

PreşedinteleConsiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi că investigaţiile pepiaţa bancară şi cea care vizează preţul la combustibil, ambele mai vechi detrei ani, vor fi finalizate în toamnă. ”Investigaţia legată de preţul pe piaţade combustibil este una din 12 mai, vechi de trei ani, şi cred că o vomfinaliza curând, iar undeva în toamnă o să iasă şi rezultatele. Sunt câtevafaze procedurale care se fac după ce se încheie investigaţia. După ce terminăm,vom merge la Comisia Europeană, apoi vom merge la firmă, care ne va da observaţiileei”, a precizat Chiriţoiu.

ConsiliulConcurenţei urmează să finalizeze în toamnă şi ancheta pe piaţa bancară.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-02-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image