2016-12-06 02:51

ECONOMIE


Consiliul Concurenţei vrea să finalizeze 8-10 investigaţii până la finele anului

 |  14:17

"Avem în plan să finalizăm 8-10investigaţii până la sfârşitul anului", a declarat, luni, preşedinteleConsiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. El a precizat că cinci dintreproceduri vizează domeniul farmaceutic, iar altele urmăresc sectorultelecomunicaţiilor, apă minerală, al experţilor contabili şi al poştei. Întrebatdespe numărul procedurilor noi care ar urma să fie lansate până la sfârşitullui 2010, Chiriţoiu a răspuns că, în acest moment, instituţia pe care oconduce, derulează câteva zeci de investigaţii, nu toate urmând să setransforme în investigaţii propriu-zise.

Chiriţoiu:Aş vrea ca tot mai multe firme să reclame distorsiunile mediului concurenţial

Bogdan Chiriţoiu a declarat că există foartepuţine cazuri în care firmele reclamă distorsiuni ale mediului concurenţial şică ar dori ca numărul acestora să crească. "Ce ne lipseşte este genul opusde reacţie din afară. Adică firmele să vină să ne spună uite ce distorsiuni alepieţei am constatat sau că există firme care practică politicianticoncurenţiale şi ne provoacă pierderi", a spus Chiriţoiu. El amenţionat că şi-ar dori să existe reacţii din partea mai multor"victime" ale nerespectării legislaţiei în domeniul concurenţei.

Consiliul Concurenţei a aprobat prima cererede clemenţă din partea unei firme care a încălcat legislaţia, ceea ce înseamnăcă aceasta va beneficia de imunitate la plata amenzii pentru că va colabora cuinstituţia pentru investigarea cazului.

"Am aprobat prima cerere de clemenţă, deacordare condiţionată de imunitate la plata amenzii", a declarat preşedinteleBogdan Chiriţoiu.

Politica de clemenţă este un ansamblu dereguli (condiţii şi criterii) adoptate de Consiliul Concurenţei pentru a încurajaagenţii economici implicaţi în înţelegeri anticoncurenţiale de tip cartel săcoopereze cu autoritatea de concurenţă pentru descoperirea şi dovedireacartelurilor.

Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şicompletarea Legii Concurenţei a intrat în vigoare în august, actul normativrespectiv adaptând normele şi procedurile naţionale cu prevederile comunitareîn domeniu. Ordonanţa prevede, printre altele, că o decizie a ConsiliuluiConcurenţei poate fi suspendată de Curtea de Apel Bucureşti doar cu condiţiaplăţii unei cauţiuni de 30% din amenda stabilită prin decizia atacată, ceea ceva urgenta soluţionarea proceselor care au ca obiect contestarea sancţiuniloraplicate de autoritatea de concurenţă.

De asemenea, conform noilor reglementări,Consiliul Concurenţei poate sancţiona cu amendă între 5.000 lei şi 40.000 leiautorităţile publice centrale şi locale pentru pentru nefurnizarea informaţiilorşi documentelor solicitate sau furnizarea de informaţii inexacte sauincomplete. Legislaţia de până acum permitea Consiliului Concurenţei săamendeze doar agenţii economici.

Actul normativ prevede că recunoaştereasăvârşirii unei fapte anticoncurenţiale de către un agent economic reprezintăcircumstanţă atenuantă, care va conduce la diminuarea amenzii cu un procentcuprins între 10%- 25% din nivelul de bază.

Inventaral monopolurilor din economie

Consiliul Concurenţei va realiza un inventaral monopolurilor din economie, domeniu în care instituţia nu a acţionatsuficient până în prezent, şi va analiza în ce măsură acestea sunt justificate,a declarat Valentin Mircea, consilier de concurenţă.

"Economia are prea multe sectoare cupoziţie de monopol, cu societăţi cu poziţie de monopol, unde nu există zeci deani de experienţă de economie de piaţă şi cu multe reflexe de regmentareexcesivă. Vrem să facem un inventar al monopolurilor în economie şi să vedem înce măsură se justifică acest monopol. Monopolul este o excepţie, când esteexecutat de stat sau de privat poate avea efecte negative", a spus Mircea.

El a arătat că până acum ConsiliulConcurenţei a avut o anumită reţinere legată de acest aspect al pieţei concurenţiale,dar acum ar dori să se axeze mai mult pe acest tip de practică.

"Ne asumăm critica potrivit căreia că nune-am focusat şi pe comportamentul unilateral de abuz de putere. Am avut oanumită reţinere, dar vrem să revenim pe acest aspect. În primă fază dorim săfacem un inventar al monopolurilor şi apoi să vedem cum se justifică menţinereaacestora", a spus Mircea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-01-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image