2016-12-05 22:56

ECONOMIE


Constructorii cer sprijin de la Guvern

 |  17:55
Constructorii cer sprijin de la Guvern

Preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), Cristian Romeo Erbaşu, a declarat, miercuri, că în 2012 sunt toate condiţiile ca volumul lucrărilor de construcţii să crească, doar „cu condiţia să nu ne mai blocăm în hârtii. „Avem nevoie de sprijin de la Guvern pentru a trece de perioada de criză, atât financiar, cât şi legislativ. Constructorii au suferit cel mai mult din cauza crizei.

Peste trei ani, când se vor relua investiţiile majore, s-ar putea să nu mai fie constructori care să le pună în practică. Suntem într-o situaţie critică şi avem nevoie de sprijin din partea Executivului, financiar şi legislativ. Intrarea firmelor româneşti pe pieţele internaţionale ar avea un impact benefic asupra bugetului”, a afirmat  preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii, Cristian Romeo Erbaşu, în cadrul conferinţei naţionale a PSC, „Perspective economice în construcţii în 2012“.

Prezent la eveniment, consilierul premierului, Andreea Paul-Vass, a anunţat că volumul investiţiilor publice va fi de aproximativ 37,8 miliarde de lei, anul viitor. „În bugetul de anul viitor am majorat sumele pentru investiţii publice cu aproximtiv 2 miliarde de lei faţă de acest an şi cu 5 miliarde de lei faţă de 2008. Bugetul pentru ajutoarele de stat va fi de circa un miliard de lei, garanţiile de stat ajung la 10 miliarde de lei în 2012. În prezent, prin Programul «Prima Casă», aproximativ 51.000 de credite s-au acordat românilor, valoarea totală fiind de aproximativ 2,1 miliarde de euro. În Programul «Casa Verde» s-au aprobat 24.000 de dosare, în valoare de 140 milioane de lei“, a precizat Andreea Paul-Vass.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image