2018-12-15 19:01


Contrabandă în creștere: 50% e cota pieței negre

 |  23:20
Contrabandă în creștere: 50% e cota pieței negre

Piața neagră a țigaretelor a avut o evoluție fluctuantă în primele cinci luni din 2016: 16,9% în mai, în creștere față de 14,6% în martie și în ușoară scădere față de ianuarie 2016 (17,8%), conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research. Procentul de 16,9% continuă să depășească media de 16% din 2015, precum și cea a ultimilor cinci ani, de circa 15%, transmite Agerpres.

'Și în mai 2016, regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, cu o cotă a pieței negre care bate recordul ultimilor șapte ani, depășind 50%!  Regiunile sud-vest și vest dețin, de asemenea, cote importante (26%, respectiv 25%). Din punct de vedere al provenienței, ponderea 'cheap whites', se află în creștere (plus 3,8 p.p. față de martie) și continuă să dețină cea mai mare cotă (57,4%) din totalul pieței negre. Produsele provenite din Moldova se află în scădere (minus 4,5 p.p. față de martie, până la 14,7%), iar Ucraina și Serbia se mențin la nivel relativ constant (20,4%, respectiv 3,4%)', a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.

'Comerțul ilegal cu  țigarete se situează în continuare la un nivel ridicat comparativ cu media de 10% din Uniunea Europeană și continuă să distorsioneze semnificativ buna funcționare a pieței legale. Contrabanda este un fenomen global. Din această perspectivă, România, poziționată la intersecția marilor rute comerciale din Orientul Mijlociu și Asia, are un rol major. Suntem atât o țară de destinație, cât și una de tranzit către zona vest-europeană. Din estimările noastre, pierderile la bugetul de stat cauzate de activitățile de comerț ilicit cu țigarete sunt de aproximativ 500-600 miloane de euro pe an. Prejudicii care ar putea crește. Anul 2016 este un an al schimbărilor politice, dar și de adaptare pentru industria tutunului la legislația locală care va transpune Directiva tutunului. Aceasta în condițiile în care confuzia e sporită de existența a două proiecte de acte normative pe aceeași temă, unul inițiat de Guvern, și altul aflat în dezbaterea Camerei Deputaților. În plus, ambele proiecte permit Ministerului Sănătății să modifice ulterior, în mod radical, design-ul pachetelor. Din experiența noastră, lipsa de predictibilitate și incertitudinile legislative impulsionează creșterea accelerată a comerțului ilegal, situație cu care România s-a mai confruntat în trecut. În 2010, din cauza unor politici fiscale abrupte și impredictibile, contrabanda a ajuns să depășească mai mult de o treime din piață, iar pierderile anualizate au ajuns la circa un miliard de euro!', a declarat Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

Doar în decurs de două zile, la finele lunii iunie, au fost realizate capturi uriașe. Polițiștii din Ilfov au depistat în trafic, în localitatea Buftea, un TIR încărcat cu două milioane de pachete de țigarete, provenite din Republica Moldova. Peste 250.000 de pachete au fost depistate de Poliția de Frontieră pe raza județului Dolj, într-un autocamion încărcat cu role de hârtie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-05

TAGURI: contrabanda, tigari, piata neagra
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...