2019-01-20 05:00


Contractul pentru realizarea Variantei Ocolitoare a municipiului BACĂU, a fost SEMNAT. Vezi la ce valoare se ridică proiectul

 |  13:49
Contractul pentru realizarea Variantei Ocolitoare a municipiului BACĂU, a fost SEMNAT. Vezi la ce valoare se ridică proiectul

Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL va proiecta şi va construi varianta ocolitoare a municipiului Bacău, conform CNAIR, care anunţă sâmbătă că a fost semnat contractul.

Varianta de Ocolire a Municipiului Bacău va avea o lungime de 30,8 km, din care 16,269 km vor fi construiţi la profil de autostrada, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene. Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL va proiecta şi va construi această Variantă Ocolitoare în termen de 36 luni, din care 6 luni sunt alocate proiectării şi 30 luni execuţiei lucrărilor. Antreprenorul va oferi de asemenea o garanţie a lucrărilor de 7 ani.

Contractul în valoare de peste 668 milioane lei, fără TVA (echivalentul a 142 milioane Euro) a fost semnat la Bacău de Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga şi de reprezentanţii antreprenorului,in prezenta ministrului Transporturilor, Lucian Şova.

Varianta de ocolire a Municipiului Bacău va traversa lunca dintre râurile Siret şi Bistriţa, tranzitând zonele administrativ teritoriale ale localităţilor Luizi, Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săuceşti, Iteşti şi Hemeiuş.

Pe traseu vor fi construite 12 poduri şi pasaje precum şi un nod rutier, la intersecţia cu DN 2F, care va asigura atât accesul spre şi dinspre autostradă cât şi legătura cu Centrul Municipiului Bacău.

Prin construirea acestei Variante de Ocolire se doreşte în special devierea traficului greu în afara zonei urbane, cea ce va duce la fluidizarea traficului din zonă, reducerea degradării arterelor existente în municipiu, reducerea semnificativa a poluării şi creşterea gradului de siguranţă rutieră.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-22

TAGURI: umb spedition, tehnostrade, cnair, bacau, varianta ocolitoare, sova, neaga
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri





loading...