2016-12-05 02:36

ECONOMIE


Costurile de supralărgire a Şoselei Pipera au crescut cu 9 milioane de euro

 |  20:11
Costurile de supralărgire a Şoselei Pipera au crescut cu 9 milioane de euro
Costurilela supralărgirea Şoselei Pipera din Capitală au crescut, printr-un actadiţional, cu 37,78 milioane de lei (circa 9 milioane de euro), astfel încâttotalul alocat ajunge la 143 milioane de lei, în condiţiile în care primăriaare la dispoziţie pentru acest obiectiv, în 2011, doar 10 milioane de lei.

AsociereaSC Pa & Co International SRL şi F. Kirchhoff Strbenbau GmbH Co KG a semnatpe 15 februarie actul adiţional cu Primăria Capitalei, după ce în 2009câştigase licitaţia pentru această lucrare. Principalul criteriupentrualegereaacestei asocieri îndetrimentulaltorfirmea fost"oferta cea mai avantajoasă din punct devedere economic", conform documentele de atribuire iniţiale.

Majorareavalorii contractului vine în contextul în careîn 28 februarie, la votulasuprabugetului Capitaleipe 2011, pentru obiectivul de investiţiisupralărgirea Şoselei Pipera s-au alocat doar 10 milioane de lei în acest an,faţă de 20 milioane de lei,cât propuseseprimarul general SorinOprescu.

Lasfârşitul anului trecut au avut loc şi exproprieri în zonă. Pentru terenurilede care avea nevoie la realizarea supralărgirii,edilii au oferit întotal12 milioane de lei.

Aceastăsumăarputea însă creşte, deoareceunii dintre proprietarii din zonă nusunt mulţumiţi de oferta primăriei şi au cerut în instanţăsă primeascămai mulţi bani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-02-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image