2018-12-19 05:50


COTAR: Proiectul de lege care permite co-voiajarea va duce la fraude fiscale

 |  13:12
COTAR: Proiectul de lege care permite co-voiajarea va duce la fraude fiscale

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunţat luni, într-un comunicat de presă, că proiectul de lege care permite co-voiajarea, prin care șoferii pot împărți costul călătoriilor cu alți pasageri, va duce la fraude fiscale.

"Eu sper că domnul deputat Lucian Șova (inițiatorul proiectului — n.r.) a avut parte de o perioadă de rătăcire sau depresie pre-electorală, iar acest proiect de lege este rodul acestei stări delicate, de care domnia sa, probabil, a avut parte. A legifera o activitate de transport care nu se desfășoară cu titlu gratuit, fără licență de transport și evazionistă, însă, organizată printr-o platformă electronică, este o veritabilă invitație la "ciubucăreală", a precizat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Transportatorii sunt de părere că acest proiect legislativ își propune să legifereze activitățile evazioniste de transport persoane.

"Îi recomand domnului deputat PSD Lucian Șova să își retragă în următoarele zile acest proiect de lege evazionist și să prezinte scuze publice celor peste 85.000 de persoane care lucrează în mod direct în domeniul transportului de persoane din România și familiilor acestora afectate, care însumat reprezintă peste 350.000 persoane, în caz contrar COTAR va reveni la momentul potrivit cu acțiuni de protest, pentru a fi siguri că astfel de inițiatori de legi corupte să aibă acces în Parlamentul României, după data de 11 decembrie, doar în calitate de simpli vizitatori", a subliniat președintele COTAR.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-03

TAGURI: cotar, proiect, lege, permite, co, voiajare, duce, fraude, fiscale
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...