2016-12-03 04:31

ECONOMIE


Credite pe seama subvenţiilor la vaci şi oi

 |  16:04
Credite pe seama subvenţiilor la vaci şi oi

Beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic pot accesa credite pentru finanţarea activităţilor curente, prin băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), se arată ântr-un comunicat de presă al APIA.

Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primei pe cap de animal (bovine, respectiv ovine/caprine) la care sunt îndreptăţiţi potrivit legii. Potrivit convenţiilor, APIA va elibera toate documentele cerute de bancă din care să rezulte că beneficiarul va primi subvenţia. APIA precizează că valoarea creditului acordat este de până la 90% din totalul sumei calculate conform adeverinţei, iar Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) garantează până la 50% din valoarea creditelor acordate de către bancă.

Cuantumul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia ovine/caprine este de 40 lei/cap animal, în timp ce la specia bovine este de 410 lei/cap animal.

Până în prezent, APIAa încheiat convenţii cu CEC Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, BCR şi Procredit Bank.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-01

TAGURI: APIA, CEC, BRD, BCR, Procredit, credit, subventie, plati_nationale_directe



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Directorul executiv al APIA Gorj, găsit de ANI în stare de incompatibilitate Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunţat luni, într-un comunicat de presă, că... 28 Noi 2016 | (0)