2018-02-21 09:33


Creditele ipotecare, inaccesibile din cauza comisioanelor

 |  21:01
Creditele ipotecare, inaccesibile din cauza comisioanelor

Piaţa imobiliarelor va avea de suferit odată cu terminarea fondurilor pentru programul „Prima Casă”, întrucât persoanele care vor dori să-şi cumpere o locuinţă vor fi nevoite să acceseze creditele imobiliare standard prezente în portofoliul băncilor. Problemele vor apărea în momentul în care clientul va afla că un credit ipotecar obişnuit, spre deosebire de unul „Prima Casă”, are costuri uriaşe ataşate.

Costurile ataşate unui credit imobiliar standard, care vor trebui luate în calcul de posibilii clienţi bancari, includ comisionul de analiză a dosarului de credit, comisionul de administrare, costul de evaluare a locuinţei şi comisionul lunar de administrare a împrumutului. Toate acestea se ridică în final la sume ameţitoare, care descurajează pe oricine ar dori să-şi cumpere o locuinţă. Astfel, în cazul unui credit imobiliar oferit de BRD, clientul va plăti 1.000 de lei comision de analiză în cazul unui împrumut în lei sau 400 de euro/dolari în cazul unui împrumut în valută. La aceste costuri se ataşează şi comisionul de administrare a creditului, plătit lunar, în valoare de 0,05% în cazul creditelor în lei şi de 0,16% pentru cele în valută.

Aceeaşi situaţie este şi la BCR, unde, pentru analiza unui dosar de credit, clientul va plati 990 de lei plus alţi 300 de lei sub forma comisionului de evaluare a apartamentului.

La Bancpost, în cazul creditului în lei, comisionul este mai mare decât la precedentele bănci, mai exact, 1.500 de lei. Pentru împrumutul în valută, clientul va plăti 400 de euro. Vestea bună aici ar fi că Bancpost nu percepe nici un comision  de administrare pe perioada creditului.

Totuşi, toate aceste comisioane pălesc în faţa celor practicate de Credit Europe Bank, unde, pentru analiza unui dosar de credit imobiliar, cu sau fără ipotecă, clientul trebuie să plătească undeva între 900 şi 3.500 de euro. Astfel, analiza dosarului în cazul unui credit de până la 50.000 de euro, clientul va fi taxat cu un comision de 900 euro sau 1.900 euro în cazul în care doreşte un credit cuprins între 50.001 şi 100.000 euro. Dacă împrumutul depăşeşte 100.000 euro, comisionul va fi de 3.500 de euro.

Băncile îşi vor adapta ofertele

Potrivit Alinei Necula, head of marketing and sales pentru dezvoltatorul imobiliar Adama, în cazul în care Guvernul nu va suplimenta fondurile pentru programul „Prima Casă”, băncile vor găsi metode să îşi adapteze ofertele: „Din punctul nostru de vedere, nu credem că «Prima Casă» se va sista. Dar, dacă aşa ceva s-ar întâmpla, suntem siguri că băncile şi-ar regândi ofertele, pentru a găsi soluţii optime”.

13.000 de credite „Prima Casă” în 2013

Până în luna iunie a acestui an, valoarea finanţărilor acordate prin Programul „Prima Casă” a ajuns la 490 milioane de euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai erau disponibile fonduri de aproximativ 300 de milioane de euro. Aceşti bani se vor epuiza până la sfârşitul toamnei dacă se va menţine ritmul actual de contractare, afirmau bancherii.

De la lansarea programului guvernamental, în 2009, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 94.000 de garanţii, valoarea finanţărilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro. Valoarea medie a finanţării accesate pe toată perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garanţiilor acordate a fost destinată achiziţiei de imobile construite între anii 2008 şi 2013. Rata de default se menţine scăzută, la doar 0,1% din totalul creditelor acordate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-25

TAGURI: prima, casa, program, imobiliare, credit, comision





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova