2016-12-11 12:08

ECONOMIE


Creditele în euro rămân scumpe în 2012

 |  21:00
Creditele în euro rămân scumpe în 2012

Deşi Banca Centrală Europeană (BCE) continuă să aplice politici de menţinere a dobânzii-cheie la un nivel foarte scăzut, ratele la creditele în euro contractate de români nu vor scădea în 2012, declară reprezentanţii băncilor româneşti. Aceştia explică faptul că, din cauza riscurilor de pe pieţele financiare europene, nu se pot face nici un fel de proiecţii privind evoluţia costurilor creditelor în valută în acest an.

În opinia lui Mihai Pătrulescu, economist Bancpost, deşi  zona euro se încadrează într-un trend descendentdin punctul de vedere al inflaţiei, acest fapt nu va afecta foarte mult rata Euribor şi deci creditele românilor. “Într-adevăr, inflaţia în zona euro se află pe un trend descendent, aceasta coborând în luna noiembrie la 2,8% (de la 3% în lunile precedente), iar Mario Draghi, actualul guvernator BCE, a adoptat o politică mai proactivă decât predecesorul său. Considerăm însă că aceşti factori sunt în mare parte deja incluşi în actuala rată de politică monetară. Actualul nivel (1%) reprezintă minimul de la înfiinţarea BCE şi a mai fost atins o singură dată în anul 2009. Pentru comparaţie, inflaţia în acea perioadă era mult mai mică, aflându-se între -0,6 şi 1,6. Rata Euribor este determinată atât de politica monetară a BCE, cât şi de condiţiile de lichiditate din piaţa interbancară. BCE a luat o serie de măsuri importante în acest sens, însă mediul de risc va continua să joace un rol foarte important în determinarea ratei în viitor. Din aceste motive considerăm că perspectivele de scădere a ratei Euribor sunt destul de restrânse şi, ca şi consecinţă, şi ratele la creditele în valută”, ne-a declarat economistul Bancpost.

CEC Bank: Doar creditele în lei s-ar putea ieftini

Pe de altă parte, reprezentanţii CEC Bank ne-au declarat că este aproape imposibil de anticipat ce evenimente pot interveni pe pieţele financiare pentru a face o predicţie pertinentă cu privire la evoluţia ratelor la credite. ”În ceea ce priveşte evoluţia dobânzilor la creditele în valută, este dificil de făcut o predicţie, cu atât mai mult cu cât o serie de evenimente care pot interveni pe pieţele financiare europene sunt imposibil de anticipat. Legat de creditele în lei, este posibil să asistăm la o scădere a dobânzilor, în situaţia în care BNR va opera nişte mişcări legate de dobânda de politică monetară şi de nivelul RMO, iar acestea vor fi corelate cu scăderea dobânzilor la depozite”, au spus reprezentanţii CEC Bank.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, ieri, să menţină dobânda de referinţă la 1%, după două scăderi consecutive în lunile noiembrie şi decembrie, pe fondul sporirii incertitudinilor referitoare la perspectivele economiei mondiale şi a crizei datoriilor din zona euro, transmite AP.

Economiştii estimau că BCE nu va adopta noi măsuri în favoarea băncilor, după ce în decembrie a acordat împrumuturi în valoare de 489 miliarde de euro pe trei ani unui număr de 523 de instituţii de creditare din zona euro, o operaţiune inedită care ar urma să fie reluată la finele lunii februarie. Pieţele aşteaptă comentariile preşedintelui BCE, Mario Draghi, cu privire la achiziţionarea de obligaţiuni suverane ale statelor în dificultate din zona euro, după ce Spania şi Italia au anunţat joi că au încheiat cu succes primele licitaţii de obligaţiuni guvernamentale din acest an.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-12-22

TAGURI: BCE, dobanda, credit, banci



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Programul Prima Casă, suplimentat cu 250 de milioane de lei Plafonul pe anul 2016 pentru programul guvernamental "Prima casa" a fost suplimentat cu 250 de... 29 Noi 2016 | (0)
Modificări la Programul Prima Casă Guvernul a pregătit modificări pentru programul Prima Casă, valabile de anul viitor. Prin... 08 Dec 2016 | (0)